Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteştenii au găsit-o pe viitoarea Ruxandra Dragomir a tenisului românesc

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 16 aprilie 2013 ·

Organizat în colaborare cu Federaţia Română de Tenis şi ajuns la cea de a XX-a ediţie, turneul "Trofeul Municipiului Piteşti - Ruxandra Dragomir", a strîns laolaltă copiii şi juniorii talentaţi la tenis din toată ţara.

De-a lungul timpului, această competiţie s-a dovedit a fi o rampă de lansare pentru mulţi din jucătorii de tenis ai României, ce astăzi se află în elita mondială a sportului alb. Printre aceştia Alexandra Dulgheru, Victor Hănescu, Elena Bogdan, Simona Halep sau Sorana Cîrstea.

Pentru câteva zile, Piteştiul a devenit "Capitala tenisului românesc", o sărbătoare a sportului alb de unde nu putea lipsi Ruxandra Dragomir, al cărei nume îl poartă acest turneu şi care este cel mai bun produs al şcolii argeşene de tenis, ea aflîndu-se pentru o lungă perioadă în primele 20 de jucătoare ale lumii.

Cetăţean de Onoare al Municipiului Piteşti, Ruxandra Dragomir a fost prezentă la întîlnirea şi la premierea sportivilor, alături de preşedintele Comitetului de Organizare, prof Gabriel Săndulescu, şi de profesorul Liviu Tache. Giuvelcă Horia a primit premiul special pentru Fairplay, Gima Sebastian din Constanţa a fost declarat cel mai tehnic jucător iar Velcea Andreea a fost considerată de către specialişti ca fiind o nouă "Ruxandra Dragomir" şi mai mult ca sigur o viitoare jucătoare de tenis la nivel mondial.

Organizat în colaborare cu Federaţia Română de Tenis şi ajuns la cea de a XX-a ediţie, turneul "Trofeul Municipiului Piteşti - Ruxandra Dragomir", a strîns laolaltă copiii şi juniorii talentaţi la tenis din toată ţara.

De-a lungul timpului, această competiţie s-a dovedit a fi o rampă de lansare pentru mulţi din jucătorii de tenis ai României, ce astăzi se află în elita mondială a sportului alb. Printre aceştia Alexandra Dulgheru, Victor Hănescu, Elena Bogdan, Simona Halep sau Sorana Cîrstea.

@N

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 39 minute
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 39 minute
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 3 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 5 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 3 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 2 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Un bărbat din Timișoara a murit imediat după ce a fost externat din spital, pe casa scării blocului în care locuia

Libertatea acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 75 de ani, care se întorcea acasă după ce a fost externat din spital, a murit pe casa scării blocului în care locuia, după ce i s-a făcut rău și a leșinat, relatează News.ro.

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 6 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Moscova amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA

HotNews acum 9 ore
Rusia a promis sâmbătă „represalii” Ucrainei, după ce aceasta a lansat cu o zi înainte rachete americane ATACMS, un tip de atac prezentat de Kremlin drept o linie roşie în conflict, potrivit AFP. „Aceste acţiuni ale regimului de la Kiev, care este s

Jurnalistul Maris Dascaliuc a murit. Pe 1 ianuarie împlinise 41 de ani

Libertatea acum 3 ore
Este doliu în presa din România. Jurnalistul Maris Dascaliuc a murit la două zile după ce împlinise vârsta de 41 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook. Jurnalistul a activat de-a lungul carierei sale la publicații precum GSP,

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/8°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/3°
lun.

-2°/7°
mar.

2°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-6°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

2°/10°
mar.

5°/12°
mie.

6°/11°