Jurnalul lui Margaret Thatcher (doamnă de fier)

9 aprilie 2013 – Abia acum, după ce am murit, am văzut cine ținea la mine cu adevărat. Trebuie să recunosc, la înmormântarea mea a venit multă lume, dar au lipsit chiar persoanele pe care le-am iubit cel mai mult: Omul de Tinichea, Iron Man, și roboții Mo și Foca.

10 aprilie 2013 – Mi s-a adus la cunoștință că mulți britanici s-au bucurat că nu mai sunt printre ei. Sticle de șampanie, petreceri în plină stradă, focuri de artificii. Nu mi se pare uman să te bucuri de moartea cuiva. E și o chestie de bun-simț. Poți să te bucuri, în schimb, când cineva rămâne fără serviciu, când moare de foame, când fabrica la care lucrează intră în faliment. Eu doar pentru ocazii din astea am destupat mii de sticle de șampanie în anii ‘80, când am condus economia Marii Britanii.

12 aprilie 2012 – Un singur lucru regret că n-am făcut în viață. Poate că am închis eu mine, am restructurat fabrici, am relansat economia până atunci șubredă a Marii Britanii, am pus umărul la căderea comunismului în Europa de Est, dar împlinită tot nu mă simt. Mi-ar fi plăcut să realizez și un pictorial pentru o revistă glossy, în care să pozez, printre altele, în blondă hoață din Europa de Est.

Jurnalul Elenei Udrea (doamna de aur a politicii românești)

12 aprilie– Dragă jurnalule, m-a întristat foarte tare să aflu că Margaret Thatcher a murit. Aveam atît de multe lucruri în comun: viziunea politică, ambiția de a reuși, compasiunea pentru sărăntoci, un taioraș roșu, foarte drăguț, pe care l-am cumpărat de la Paris, ei i se spunea Doamna de Fier, eu am niște mușchi abdominali de fier etc.

13 aprilie– Nu vreau să mă laud, dar uneori, cînd sîntem doar noi doi, sufletul meu pereche mă strigă ca pe Margaret: “Teacher’s, vino la mine! Vreau să te sorb!”. Apoi, aproape de fiecare dată, mă sună banalul de Dorin.

15