Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA a ajuns la Focşani în scandalul contractelor păguboase cu Loteria

Publicat in Ziarul de Vrancea, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Prin contractul “cartelelor” Pelegrin, statul a fost prejudiciat cu 6 milioane de euro Fostul director al Loteriei între anii 2006-2009, Liliana Mincă a fost ieri audiată de DNA dosarul contractelor păguboase din Loteria Romană u printre acţionarii firmei care a încasat 25 de milioane de lei de la Loterie s-a numărat şi omul de afaceri Liviu Jitea, în prezent aflat în arest în dosarul contrabandei cu alcool

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au “scos de la naftalină” dosarul contractelor păguboase încheiate de Loteria Romană cu diverse firme şi care au dus la prejudicii anuale imense, estimate la circa 430 milioane lei. Fostul director al Loteriei în perioada 2006- 2009, Liliana Mincă, a fost audiată ieri în acest dosar de procurori, însă a declarat la ieşirea din sediul DNA că nu are nici o legătură cu învinuiţii din acest dosar. “Pur şi simplu, am fost chemată de procurori pentru a discuta despre modul în care a fost încheiat acest dosar (n.r.- contractul cu firma focşăneană Form Trade SRL), lucru care s-a petrecut în mandatul meu, şi dacă am cunoştinţă despre cum au fost schimbate clauzele iniţiale ale contractului după ce eu n-am mai condus instituţia. Alte persoane sunt acuzate în acest doar că au prejudiciat companie cu peste 25 de milioane de lei", a declarat fostul director. În 2011, Curtea de Conturi a efectuat un control la Loteria Romană în urma căruia inspectorii au descoperit numeroase nereguli dar şi sume importante care “s-au scurs” către diverse societăţi. Printre acestea se numără şi o societate din Focşani, SC Form Trade SRL, care lucra printr-un offshore din Cipru, firmă cu care Loteria a încheiat un contract de distribuţie de cartele telefonice din partea principalilor operatori de telefonie mobilă, potrivit unui document încheiat la sfîrşitul anului 2008. Ulterior, conducerea Loteriei a decis înlocuirea cartelelor Orange, Vod

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meterologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

UPDATE - Fiica omului de afaceri arădean ucis în explozia maşinii sale şi cei doi presupuşi complici ai ei vor fi arestaţi / Decizia instanţei supreme / Poliţia a pus în aplicare mandatele de arestare - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Instanţa supremă a decis, miercuri, ca fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. În 24 octombrie, cei trei au fost puşi

UPDATE - Donald Trump a fost primit de Joe Biden la Casa Albă şi au discutat aproape două ore. Melania Trump nu a venit, iar Jill Biden i-a trimis un mesaj scris - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump a fost primit miercuri la Casa Albă de preşedintele Joe Biden, în Biroul Oval, iar în faţa presei cei doi şi-au dat mâna şi au schimbat câteva cuvinte. Întâlnirea a durat aproape două zile şi a fost cordială, au dat as

Cum a acționat DSU în cazul morții omului de afaceri Silviu Prigoană. Momentele intervenției de urgență, explicate pas cu pas

Ziare.com acum 12 ore
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a prezentat miercuri, 13 noiembrie, detalii despre intervenţia de urgenţă în cazul lui Silviu Prigoană. Reprezentanţii DSU au subliniat că "sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viaţa perso

Ciolacu îi cere demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş: Îl depăşeşte funcţia şi pălăria. A spus o gogomănie cât el de mare, a atras un serviciu de informaţii în campanie electorală, lucru total nepermis

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că îl depăşeşte funcţia şi pălăria şi a spus o gogomănie cât el de mare, atrag

Premierul Dorin Recean spune că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu aproape 2% din PIB-ul Republicii Moldova

News.ro acum 9 ore
Premierul Dorin Recean a declarat miercuri că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu sume exorbitante, ce reprezintă aproape 2% din produsul intern brut al Republicii Moldova şi de aceea guvernul său a lucrat l

Polițistul din Cluj care circula pe trotuar cu o autospecială folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Ce sancțiune a primit

Libertatea acum 7 ore
Poliția Județeană Cluj a finalizat ancheta în cazul agentului care circula pe trotuar cu mașina de serviciu și a stabilit că folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Nici cealaltă autospecială care apare în filmare nu se afla în misiune, astfe

Constituția Republicii Moldova, modificată după referendum, a fost publicată în Monitorul Oficial. Integrarea în UE devine obiectiv strategic

Ziare.com acum 12 ore
Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată miercuri, 13 noiembrie, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic al republicii, informează MOLDPRES. Astfel, preambulul le

Djibril Cisse, condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Francezul Djibril Cisse, 43 de ani, fost jucător la Liverpool, Marseille și Auxerre, a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare și amendat cu 20.000 de euro, după ce a fost găsit vinovat de abuz de bunuri sociale și omisiune de înregistr

Un bucătar rus vedetă de televiziune și critic al războiului din Ucraina a fost găsit mort într-un hotel din Belgrad

Libertatea acum 10 ore
Jurnalistul Aleksei Zimin, 52 de ani, cunoscut bucătar rus, critic al regimului de la Kremlin și exilat la Londra, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Belgrad, capitala Serbiei, relatează Daily Mail și publicația Moskvich Magazine.

Vremea

București
acum

joi

3°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

4°/10°
vin.

8°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°