Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discuţii despre guvern între Igor Dodon şi Vlad Filat: "Nu văd motive ca să-l votăm"

Publicat in Adevarul, marți 16 aprilie 2013 ·

Liderul Partidului Socialiştilor Igor Dodon a avut ieri, 15 aprilie, o întrevedere cu premierul desemnat Vlad Filat în vederea negocierilor privind votarea candidaturii şefului Executivului. Dodon a declarat pentru presă că pledează în continuare pentru un guvern tehnocrat şi nu-l va vota pe liberal-democrat.

„Am expus poziţia clară. Noi nu vedem motive pentru a vota candidatura dumnealui. Socialiştii sunt pentru un guvern profesionist, tehnocrat; un guvern care nu închide şcolile şi nu taie compensaţiile, un guvern care ar accepta înlocuirea istoriei românilor cu istoria moldovei, ar accepta ideea federalizării Republicii Moldova pentru soluţionarea problemei transnistrene, care ar accepta opinia majorităţii Republicii Moldova în ceea ce ţine de vectorul euro-asiatic de dezvoltare”, a enunţat Igor Dodon.

Totodată, pe data de 24 aprilie socialiştii vor convoca şedinţa Consiliului republican al PSRM unde va fi luată decizia finală. „Sunt sigur că voi reuşi să-mi conving colegii pentru ca să dăm sarcină tuturor deputaţilor membri ai grupului parlamentar al socialiştilor să nu susţină acest guvern”, a mai adăugat preşedintele PSRM.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM, aviz negativ pentru propunerea de modificare a pensiilor magistraților

Mediafax acum 42 minute
Potrivit CMS, o nouă modificare a legii privind pensiile magistraților nu era necesară, deoarece Comisia Europeană, în evaluarea transmisă pe 25 martie 2025, nu a cerut modificarea condițiilor de pensionare ale magistraților. Aceste condiții au fost

Primul kilometru de cale ferată modernizat a fost dat în circulaţie pe tronsonul Lugoj – Timişoara, fiind parte din magistrala CFR care se modernizează cu bani din PNRR - FOTO

News.ro acum o ora
Circulaţia trenurilor pe primul kilometru de cale ferată modernizată, de pe tronsonul Lugoj- Timişoara, a fost deschis. Sectorul de cale ferată face parte din magistrala CFR care se modernizează cu bani din PNRR.

România U19 şi-a aflat adversarii la Campionatul European din această vară, găzduit de ţara noastră

News.ro acum 3 ore
Naţionala U19 a României, calificată direct la turneul final din postura de ţară gazdă, va face parte din Grupa A şi va întâlni Danemarca, Spania şi Muntenegru, conform tragerii la sorţi de marţi. GRUPA A ROMÂNIA Danemarca Spania Muntenegru GRUPA B

JD Vance spune că Europei îi lipsește independența: Nu poate fi „vasal permanent” al SUA

HotNews acum 56 minute
Europa este „aliatul nostru”, însă nu poate fi un „vasal permanent” al Statelor Unite pentru securitatea și comerțul său, a declarat marți vicepreședintele american JD Vance, relatează AFP. „Considerăm Europa aliatul nostru. Vrem doar o alianță în c

Un al cincilea suspect a fost reținut pentru furtul artifactelor dacice de la Muzeul Drents

Press Alert acum 23 minute
Al cincilea suspect a fost arestat pentru furtul Coifului de la Coțofenești de la Muzeul Drents, anunță marți RTV Drenthe. Este vorba despre un bărbat de 36 de ani din Alkmaar. Noi evoluții în ancheta asupra furtului de artă de la Muzeul Drents. Un

Breaking Un copil de doi ani a supraviețuit ca prin minune, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Sectorul 6

Adevarul acum 22 minute
Un copil de doi ani a supraviețuit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Ghencea, Sectorul 6. Micuțul a fost găsit în viață și a fost dus de urgență la spital.

UPDATE - Bărbat intoxicat cu monoxid de carbon, într-o clădire a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca/ El a fost transportat la spital/ Alte 20 de persoane, evacuate, iar circa 150 au ieşit singure

News.ro acum o ora
Un bărbat s-a intoxicat, marţi, cu monoxid de carbon, într-o clădire din Cluj-Napoca aparţinând Universităţii Tehnice, el fiind preluat de un echipaj SMURD, iar ulterior transportat la spital. Douăzeci de persoane au fost evacuate, întrucât măsurăto

Ioan Andone, Mircea Bornescu și Alexandru Ioniță vin astăzi la „EXCLUSIV RAPID”, în direct pe YouTube – ProSport de la ora 17:00

Gandul acum 55 minute
Ioan Andone, Mircea Bornescu și Alexandru Ioniță vin astăzi la „EXCLUSIV RAPID”, în direct pe YouTube – ProSport de la ora 17:00. Întoarcem pe toate fetele derby-ul CFR – Rapid 1-1 și analizăm șansele giuleștenilor să ajungă în cupele europene, prin

Delegația Congresului SUA ar fi fost mulțumită de explicațiile oferite de Ilie Bolojan, referitoare la anularea alegerilor

Ziua Constanta acum 2 ore
O delegație formată din opt membri ai Congresului SUA, democrați și republicani, condusă de Vern Buchanan, a fost primită, marți, 15 aprilie 2025, la Palatul Cotroceni, de către președintele interimar Ilie Bolojan. Prima temă de discuție a fost cu p

Cod galben de vânt puternic, până joi seară. Județele vizate de avertizare

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă până joi seară, în zece judeţe din Banat, sudul Crişanei şi Moldova. Aici, vântul va atinge viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Me

Vremea

București
acum

13°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mar.

8°/17°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

14°
mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

9°/17°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/19°
mie.

11°/23°
joi

14°/26°
vin.

14°/19°