Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXPLOZII la maratonul din BOSTON: Cel puţin trei morţi şi 144 de răniţi. FBI: Exploziile sunt ATACURI TERORISTE. Obama: Autorii ATACURILOR vor fi aduşi în faţa justiţiei - FOTO, VIDEO

Publicat in Mediafax, marți 16 aprilie 2013 ·

Două EXPLOZII au avut loc în apropierea liniei de final a maratonului din BOSTON. Bilanţul preliminar al atentatelor din Boston este de cel puţin trei morţi şi 144 de răniţi, conform unor surse medicale şi poliţiei, relatează CNN. Cele două explozii s-au produs "simultan", în apropierea liniei de sosire, la aproximativ 50-100 de metri distanţă, potrivit şefului poliţiei din Boston Ed Davis, care în cursul serii a anunţat că bilanţul a crescut de la doi la trei morţi.

Printre morţi se numără şi un copil, în vârstă de opt ani, alţi opt minori primind îngrijiri medicale, conform Boston Globe.

Cel puţin zece persoane rănite au membrele amputate, potrivit unui expert în terorism

UPDATE: Cele două explozii s-au produs "simultan", în apropierea liniei de sosire, la aproximativ 50-100 de metri distanţă, potrivit şefului poliţiei din Boston Ed Davis, care în cursul serii a anunţat că bilanţul a crescut de la doi la trei morţi.

Guvernatorul statului Deval Patrick a vorbit despre "peste 100 de răniţi dintre care unii sunt în stare gravă". Un băiat în vârstă de opt ani ar fi una dintre cele trei victime, potrivit presei americane, iar mai mulţi răniţi sunt, de asemenea, copii.

UPDATE: Administraţia federală a Statelor Unite a mobilizat toate resursele necesare după atacurile din Boston, iar autorii vor fi aduşi în faţa justiţiei, afirmă preşedintele Barack Obama.

"Încă nu ştim cine a făcut acest lucru. Nu trebuie să ne grăbim cu concluziile. Dar vom afla cine sunt autorii şi de ce au făcut asta; vor fi aduşi în faţa justiţiei", a declarat Obama, precizând că Administraţia federală pune la dispoziţie toate resursele pentru ajutarea autorităţilor statale şi locale din Massachusetts.

"Eu şi Michelle suntem alături în rugăciuni de victimele acestor evenimente", a precizat Obama.

Janet Napolitano, secretarul american pentru Securit

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 14 minute
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

AEP reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale: competitorii trebuie să respecte prevederile legale şi să nu continue propaganda electorală

News.ro acum 53 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda el

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 47 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°