Bazinul Olimpic de lângă Gară a fost deschis, astăzi, oficial, de către reprezentanţii municipalităţii, în prezenţa a trei mari foşti sportivi, care au făcut cinste nataţiei româneşti, Carmen Bunaciu, Anca Pătrăşcoiu şi Răzvan Florea.
Noul bazin este acum o clădire cu trei niveluri şi îndeplineşte toate standardele pentru desfăşurarea de competiţii sportive interne şi internaţionale. „Din câte ştiu eu, este singurul bazin din ţară care s-a făcut de la zero şi care are toate condiţiile pentru a desfăşura competiţii interne şi internaţionale. Cred că dincolo de investiţia propriu-zisă şi de locurile de muncă create, înseamnă un lucru bun pentru copii, pentru iubitorii de sport şi mai ales sănătate pentru cei ce vor să practice înotul, fie ca activitate de agrement sau activitate competiţională. De mâine, bazinul va fi deschis publicului, urmând să se funcţioneze cu tarifele de anul trecut o lună, de probă, iar apoi, să facem eventualele regularizări de preţuri, pentru ca acest obiectiv să îşi scoată cheltuielile de întreţinere, fără a fi nevoie de o subvenţionare de la bugetul local”, a precizat primarul George Scripcaru.
Tarifele promoţionale până la finele lunii mai:
De mâine, braşovenii vor avea acces la noul bazin, tarifele practicate fiind de 6 lei, pentru copii, 8 lei pentru studenţi şi 12 lei pentru adulţi, pentru o oră şi jumătate de bălăceală. Se vor putea face şi abonamente lunare preţul acestora fiind cuprins între 60 de lei, pentru copii şi elevi, 80 de lei pentru studenţi şi 120 de lei pentru adulţi. Înotătorii de performanţă sau echipele de polo care vor să se antreneze la bazinul olimpic vor trebui să scoată din buzunar 80 de le pentru închirierea unui culoar, timp de o oră.
După ce se vor stabili noile tarife, Primăria vrea să acorde şi o serie de facilităţi, cum ar fi abonamente pentru grupuri, abonamente pentru familii, cu sco