Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci titluri europene pentru Wu Quan-Li Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, marți 16 aprilie 2013 ·

Luptătorii de wushu de la clubul Wu Quan Li („Forţa celor cinci pumni“) din Craiova au obţinut un număr impresionant de medalii la Campionatul European de wushu tradiţional, încheiat duminică la Sala Polivalentă din Bucureşti.

Cei 16 sportivi ai clubului craiovean, conduşi de antrenorul lotului naţional de Wing Chun, Silviu Obeanu, au participat la 27 de probe, reuşind să urce pe podiumul competiţiei de 12 de ori, din care de cinci ori pe cea mai înaltă treaptă, obţinând râvnitele titluri de campioni europeni.

Craiovenii care au intrat în posesia aurului european au fost: Andrei Gheonea, dublu medaliat, în probele de Other traditional quanshu şi Tui Shou, Adriana Ştefan - la Qingda, Alex Ionuţ Obeanu - la Qingda şi Miruna Rădulescu - la Other traditional quanshu. Sportivii de la Wu Quan Li au mai obţinut şi patru medalii de argint, după cum urmează: Adriana Ştefan - la Other traditional quanshu, Marius Barbu - Tui Shou, Robert Dănilă - Qingda şi Andreea Moraru - la Other traditional quanshu. Elevii lui Silviu Obeanu au urcat de trei ori pe a treia treaptă a podiumului, medaliaţii cu bronz fiind: Marius Barbu - la Other traditional quanshu, Robert-Tehodor Moraru - la Other traditional quanshu şi Andreea Ignat - la Other traditional quanshu. Competiţia a fost de anvergură, reunind peste 550 de sportivi din 24 de ţări.

Luptătorii de wushu de la clubul Wu Quan Li („Forţa celor cinci pumni“) din Craiova au obţinut un număr impresionant de medalii la Campionatul European de wushu tradiţional, încheiat duminică la Sala Polivalentă din Bucureşti.

Cei 16 sportivi ai clubului craiovean, conduşi de antrenorul lotului naţional de Wing Chun, Silviu Obeanu, au participat la 27 de probe, reuşind să urce pe podiumul competiţiei de 12 de ori, din care de cinci ori pe cea mai înaltă treaptă, obţinând râvnitele titluri de campioni europeni.

Craiovenii ca

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, eliberat condiționat! Pedeapsa expira la termen în 2027

Ziua Constanta acum 39 minute
Radu Mazăre a arătat Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti – instanță care i-a respins cererea, în primă instanță, că este integrat în viaţa de familie, beneficiind în perioada de executare a pedepsei închisorii de sprijinul mediului de suport al famili

Un sucevean a rămas fără 11.400 de euro după ce a încercat să cumpere o autorulotă de pe Facebook. Cum au acționat escrocii

HotNews acum o ora
Un bărbat din Suceava a fost escrocat cu 11.400 de euro după ce a vrut să cumpere o autorulotă de pe un site fantomă găsit pe Facebook. Polițiștii au întocmit dosar penal, dar mai mult ca sigur suceveanul nu-și va mai recupera niciodată banii. Autor

Kosovo a primit statutul de membru asociat în Adunarea Parlamentară a NATO

Gandul acum 8 minute
Majoritatea țărilor au votat în favoarea deciziei ca Kosovo să primească statutul de membru. Un singur vot a fost împotrivă, iar alte 14 țări s-au abținut în cadrul întâlnirii Adunării care are loc la Sofia. Majoritatea statelor membre au votat în f

INCENDIU în Berbești: Pompierii militari intervin pentru stingerea unui focar într-o garsonieră

Gandul acum 30 minute
În urma unui apel de urgență, pompierii militari din Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta într-o garsonieră din localitatea Berbești. La fața locului au sosit imediat forțe din cadrul Detașamentului

Vâlcea: Garsonieră în care se aflau doi copii, cuprinsă de flăcări/ Minorii au reuşit să iasă din locuinţă/ Alţi câţiva locatari, evacuaţi

News.ro acum o ora
O garsonieră situată într-un bloc din localitatea Berbeşti, judeţul Vâlcea, a fost cuprinsă de un incendiu, luni după-amiază. Primele date arată că în garsonieră se aflau doi copii care au reuşit să iasă din locuinţă. Alţi câţiva locatari din bloc a

Peste 1 milion de oameni au interacționat cu cele 200 de evenimente ale Romanian Creative Week 2024. Premieră națională: un moment de Realitate Augumentată, inclus în prezentarea colecției Irinei Schrotter

HotNews acum o ora
Peste 1 milion de oameni au interacționat cu cele peste 200 de evenimente ale Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din UE, care s-a desfășurat la Iași în perioada 15 – 26 mai 2024. Alte peste 20 de

Doi copii şi-au salvat de la moarte mama amenințată de tată. Băiatul s-a aruncat în calea cuţitului, iar sora lui a sunat la 112

Adevarul acum o ora
O fetiţă din județul Suceava a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei. Unul dintre fraţii săi a intervenit pentru ca femeia să nu fie înjunghiată.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 2 ore
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Roland Garros 2024: Calificare în turul doi pentru unul dintre favoriții specialiștilor

HotNews acum 22 minute
Stefanos Tsitsipas se numără printre jucătorii văzuți de specialiști cu șanse la câștigarea Roland Garros 2024, iar grecul a debutat cu dreptul la turneul de Grand Slam de la Paris. Stefanos TsitsipasFoto: Matthieu Mirville/DPPI / Shutterstock Edito

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 4 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

12°/19°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/25°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°