BRD, a doua bancă din sistem după activele deţinute, a vândut credite imobiliare de peste 900 mil. euro prin programul „Prima casă”, adică aproximativ un sfert din finanţările acordate de bănci cu garanţia statului în ultimii patru ani. Conform datelor din raportul anual al băncii, BRD avea la sfârşitul lunii decembrie 2012 un portofoliu de credite imobiliare de echivalentul a 1,4 mld. euro.
Creditele „Prima casă” sunt garantate de stat în proporţie de 50%, ceea ce înseamnă că banca i-a pasat statului riscul pentru un sfert din portofoliul său de imobiliare. Cele mai multe credite, respectiv 270 mil. euro, au fost acordate în Bucureşti, urmând apoi oraşele mari ca Timişoara, Iaşi şi Cluj-Napoca.
Persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani reprezintă circa 40% din clienţii care au accesat un credit imobiliar garantat de stat, iar valoarea medie a unui împrumut se ridică la 39.000 de euro. Dobânda unui credit în euro este formată din indicatorul Euribor la trei luni plus o marjă de 4%. La nivelul actual al Euribor, dobânda ajunge la circa 4,2% pe an. Banca a introdus de anul trecut în ofertă şi finanţările în lei, care sunt vândute cu o marjă de 2,5% peste Robor la 3 luni, ceea ce înseamnă o dobândă de aproape 7% pe an.
BRD, a doua bancă din sistem după activele deţinute, a vândut credite imobiliare de peste 900 mil. euro prin programul „Prima casă”, adică aproximativ un sfert din finanţările acordate de bănci cu garanţia statului în ultimii patru ani. Conform datelor din raportul anual al băncii, BRD avea la sfârşitul lunii decembrie 2012 un portofoliu de credite imobiliare de echivalentul a 1,4 mld. euro.
Creditele „Prima casă” sunt garantate de stat în proporţie de 50%, ceea ce înseamnă că banca i-a pasat statului riscul pentru un sfert din portofoliul său de imobiliare. Cele mai multe credite, respectiv 270 mil. euro, au fost a