Să nu mai plîngem după laptele vărsat, zice Mark Grey, purtătorul de cuvînt al Comisiei Europene, iar eu nu mă pot împiedica să văd o Comisie Europeana semănînd cu Tanti Elvira de la Crucea de Piatră, cu perucă verde, cu rujul întins pînă la urechi și cherchelită cu ocazia lăsării sînilor. O curvă europeană are reflexul de a impune standarde pînă și desfrîului, așa că laptele ăla vărsat eu îl văd pe capotul ei bruxellez, ca o pată cu aluzii dezmățate la adresa timidelor democrații din lumea a treia, inhibate cu bromură. Acest "trebuie să ne concentrăm pe pașii următori", care în română se traduce prin "nu contează că n-ați respectat procedura de numire a procurorilor, cîtă vreme ați făcut ce am vrut noi", arată că, în ochii rimelați ai Uniunii Europene, arătăm în continuare ca niște recruți speriați, cu care își fac de cap, în numele democrației, doamnele comisar.

Să fie clar: între negrii Europei, sîntem cei mai mari țigani. Între popoarele depășite de istorie sîntem glorioșii păstrători ai lanternei. Sufletul nostru mioritic, sfiiciunea și ospitalitatea acestui popor blînd, geniul bărbaților și picioarele femeilor noastre se pierd toate în marea barbară în care fierbem, cu tot cu traume și statistici, ca o ciorbă de corcodușe. Sîntem mai greu de suportat ca longobarzii și gepizii. Într-o lume cu simțul măsurii n-am fi avut ce căuta în Occident. Rămași în urmă cu un ev, trăind cu idoli depășiți și practicînd ritualuri socialiste pe buza prăpastiei sufletești, sîntem tribul care oferă Occidentului sclavii cei mai nedoriți. E de mirare că Suprema Formă a Civilizației și-a călcat pe inimă și ne-a tîrît la lumina focului. Noi am luat asta de bună și iată-ne acum frecîndu-ne la ochi, pipăindu-ne coatele și genunchii, înfruntînd țîfna și poftele negustorilor de sclavi. Dar Lumea Civilizată nu pune doar procurori și nu se mulțumește doar cu răzgînditul. Ea se o