Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO SPECTACULOASE. Imaginile care au câştigat premiul Pulitzer în 2013

Publicat in Romania Libera, marți 16 aprilie 2013 ·

Câştigătorii Premiilor Pulitzer 2013 la categoriile cele mai bune fotografii de breaking-news şi feature au fost anunţate luni, informează The Wall Street Journal.

Setul de fotografii pe tema războiului civil din Siria realizate de Rodrigo Abd, Manu Brabo, Narciso Contreras, Khalil Hamra şi Muhammed Muheisen, de la Associated Press a câştigat premiul la categoria breaking-news, în timp ce Javier Manzano, fotograf Agence France-Presse, a "învins" la categoria feature.

Citeşte şi Află câştigătorii Premiilor Pulitzer 2013

Premiile pentru jurnalism american au fost iniţiate în 1904 de jurnalistul de origine maghiară Joseph Pulitzer, iar primul premiu Pulitzer oficial a fost acordat în 1917. Prin testament, Joseph Pulizter a cerut ca Universitatea Columbia să se ocupe de administrarea acestor premiilor dedicate jurnalismului.

Caştigătorii primesc pe lângă premiu şi 10.000 de dolari.

Daţi CLICK pe GALERIA FOTO de mai sus ca să vedeţi câteva dintre fotografiile câştigătoare ale ediţiei de anul acesta a Premiilor Pulitzer.

TOP 5 cele mai vizualizate galerii foto din luna aprilie:

1. FOTO: Cum arată, în exterior şi interior, AVIOANELE din flota aeriană a COREEI DE NORD

2. COREEA DE NORD, aşa cum nu ai mai văzut-o niciodată. Vezi câteva IMAGINI inedite!3

3. FOTO. Traian Băsescu şi Elena Udrea, aşa cum nu i-ai văzut niciodată!

4.FOTO: Spuneţi-le „ADIO”! Acestea sunt animalele pe care nu le veţi mai vedea niciodată1

5. FOTO. Abramovici a fost DETRONAT. Cum arată cel mai mare IAHT din lume, în valoare de 400 milioane de euro

Câştigătorii Premiilor Pulitzer 2013 la categoriile cele mai bune fotografii de breaking-news şi feature au fost anunţate luni, informează The Wall Street Journal.

Setul de fotografii pe tema războiului civ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actorul Mircea Diaconu

HotNews acum 26 minute
Actorul Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani, a anunțat soția sa, potrivit agenției Mediafax și site-ului Observator News. În doar câteva zile, pe 24 decembrie, cunoscutul actor ar fi împlinit 75 de ani. Trupul neînsuflețit al lui Mircea Di

Preşedintele Coreei de Sud, pus sub acuzare din cauza legii marţiale

Mediafax acum 15 minute
Conform Constituţiei, prim-ministrul Han Duck-soo, care a fost numit de Yoon, devine preşedinte interimar, în timp ce Yoon rămâne în funcţie, dar cu puterile sale prezidenţiale suspendate, relatează Reuters. Han a declarat că va depune toate efortur

Ucraina vrea să deschidă 11 puncte de trecere a frontierei cu România

Wall-Street.ro acum o ora
Ucraina îşi propune să deschidă în total 11 puncte de trecere a frontierei cu România, pentru a facilita exporturile, a declarat şeful Agenţiei de Stat de Reconstrucţie şi Dezvoltare a Infrastructurii, Serhiy Suhomlyn. Potrivit acestuia, următorul p

AUR - „ Facem apel urgent către Avocatul Poporului să apere drepturile fundamentale ale românilor”

Ziua Constanta acum 36 minute
AUR este de părere că România a devenit "scena unei demonstraţii de forţă fără precedent" în care oameni sunt "ridicaţi de pe stradă, anchetaţi pentru opiniile lor exprimate public" şi a făcut un apel la Avocatul Poporului să apere drepturile fundam

Explozie într-un bloc din Tâgu Jiu, din cauza unei acumulări de gaze. O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului / Mai multe apartamente au fost afectate

News.ro acum 2 ore
O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului şi mai multe apartamente şi autoturisme au fost afectate în urma unei explozii produse sâmbătă dimineaţă, la parterul unui bloc din Târgu Jiu, din cauza unei acumulări

Explicațiile Ministerului Apărării după ce Ambasada Rusiei la București acuză România de ”afirmații nefondate”

Ziare.com acum 47 minute
Oficialii Ministerului Apărării Naționale (MApN) revin sâmbătă, 14 decembrie, cu noi precizări după ce Ambasada Federației Ruse la București a acuzat MApN că a transmis în spațiul public informații eronate privind minele marine. Potrivit Ambasadei F

Hunedoara: Autobuz cu 45 de copii, implicat într-un accident între o maşină şi un camion

Ziarul Financiar acum o ora
Un autobuz în care se aflau 52 de pasageri, între care 45 de copii, a fost implicat într-un accident, sâmbătă, pe DN 66, în localitatea Merişor, judeţul Hunedoara, acesta fiind izbit în urma impactului dintre o maşină şi un camion (trailer). Potrivi

Imagini din satelit. Rusia folosește gigantul avion Antonov 124 pentru a-și retrage echipamentele militare din Siria

HotNews acum o ora
Rusia, care l-a susţinut militar pe Bashar al-Assad, înlăturat de la putere de rebeli, a început să își retragă tehnica militară de la bazele militare din Siria, potrivit imaginilor din satelit publicate pe 13 decembrie de Maxar Technologies, transm

Atacuri cu drone ucrainene în mai multe regiuni din Rusia, în noaptea de vineri spre sâmbătă

News.ro acum 5 ore
Dronele ucrainene au efectuat mai multe atacuri în interiorul Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă, inclusiv asupra unei infrastructuri de stocare a combustibilului din regiunea Oriol, din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spargerea geamu

Echipa de tranziţie a lui Trump recomandă eliminarea cerinţei de raportare a accidentelor auto, contestată de Tesla

News.ro acum 5 ore
Echipa de tranziţie a lui Trump doreşte ca administraţia care urmează să renunţe la solicitarea de raportare a accidentelor auto, căreia i s-a opus compania Tesla (TSLA.O) a lui Elon Musk, potrivit unui document consultat de Reuters. Această măsură

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

3°/9°
Iasi
acum

sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/7°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

3°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/1°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

2°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/11°