Mechel a pus lacătul pe porţile combinatului din Câmpia Turzii. L-a transformat într-un munte de fier vechi, care stă să se prăbuşească peste oraş. 5000 de oameni au fost trimişi acasă, în ultimii ani, să se descurce cum or putea. Nimeni nu-i mai întreabă de sănătate. Au mai rămas puţin peste 300.
Şi totuşi, Câmpia Turzii nu este un oraş decrepit. Îngenuncheat. Prăfuit. E ca un ardelean mândru: o fi sărac, o fi bolnav, dar se ţine zvelt şi umblă în hainele bune. E drept că pare şi mai apăsat de griji în lumina gri a primăverii ploioase.
Strada Laminoriştilor – DN 15 - traversează oraşul de la un capăt la altul. Te întâmpină la intrarea şi te conduce până la ieşirea spre Turda, chiar prin faţa combinatului siderurgic. Oamenii s-au strâns, din nou, în faţa porţilor, iar grupul se întinde până în mijlocul drumului.
După 100 de ani de topit fier vechi, ”PERLA SIDERURGIEI ROMÂNEŞTI” a ajuns să fie topită ea însăşi. Cine sunt părinţii dezastrului de la Câmpia Turzii
“Bomba atomică”
“Domnule, după ani de război, sârbii au, în continuare, industrie. Noi ne-am dat singuri bomba atomică”, îmi spune unul dintre protestatarii aflaţi, de săptămâni bune, în faţa porţilor zăvorâte ale Mechel Câmpia Turzii, unde vine să-şi ceară drepturile. Pare să păzească şirul bicicletelor rezemate de gard. Alinierea lor îmi aminteşte de Italia anilor 50, de explozia socială a vremii; de “Hoţii de biciclete”.
Sursa foto Marian Sultănoiu
“Ăştia ne-au luat tot: produse, nume – brand cum îi spune acum -, piaţă de desfacere, bani; ne-au furat viaţa, ce mai...”, adaugă un altul.
Pentru foştii angajaţi, “ăştia” înseamnă proprietarii ruşi ai Mechel, politicienii români “care au privatizat cu toptanul, fără discernământ” în anii 90 şi 2000, actualii guvernanţi “mincinoşi şi făţarnici”, cărora “nu le mai pasă de noi, după ce ne-au cerşit voturile
