Zilele trecute, Adriana Săftoiu scria pe blogul găzduit de această platformă un articol intitulat "Ridicări de sprânceană" şi redenumit, după câteva ore de la publicare, "Spune-i cinstit omului cu cine ai putea să te aliezi". Rândurile care urmează sunt o replică, redactată cu speranţa unei polemici calme şi civilizate. Am trei obiecţii la textul produs de A. Săftoiu. Prima are în vedere pretextul folosit, ca şi perspectiva aleasă de autoare. Aceasta îşi începe postarea vorbind despre "unii politicieni [care] ridică sprânceană (sic!) la declaraţiile unor lideri PDL", fără a-l numi pe vreunul dintre cei la care face referire. Pe această cale, cititorul e invitat să ghicească pe cine - şi cu cine - combate autoarea. Atunci când eşti purtător de cuvânt al unui partid, trebuie să fii precis: dacă vrei să vorbeşti despre Popescu, e bine ca numele acestuia să apară "în clar", evitând confuzia cu Ionescu sau cu Georgescu. Pe urmă, cred că o asemenea calitate nu-ţi (mai) îngăduie să te angajezi în polemici cu "unii" colegi, împotriva "altora". Cu atât mai mult cu cât obiectul discuţiei propuse - politica de alianţe - e unul sensibil. În al doilea rând, Adriana Săftoiu pare să prefere o speculaţie despre posibilităţile deschise de viitorul îndepărtat unei plasări în realitatea imediată. Astfel, autoarea vorbeşte îndelung despre pedeliştii "care acceptă aprioric faptul că ar fi posibilă o alianţă cu partide declarat de dreapta şi cu valori asemănătoare, în cazul în care ar ajunge să alcătuiască o majoritate" şi abia apoi, mai degrabă în trecere, despre faptul că PDL "trebuie să facă opoziţie Puterii". În acţiunea politică, nu posibilitatea e importantă, ci realitatea. Deconectarea de la exigenţele prezentului e o gravă eroare. Atunci când eşti în opoziţie, nu te salvează o reverie - în culori pastelate - despre ziua de mâine, ci ambiţia de azi, proiectată în alb şi negru. Iat