Născut la 6 mai 1962, la Târgu Neamţ, poetul Ioan Vieru şi-a petrecut copilăria în satul Grumăzeşti, în casa părinţilor săi, Ana (Chirilă, casnică) şi Mihai Vieru (economist). A absolvit filologia, a lucrat în redacţiile unor reviste literare, în prezent fiind directorul revistei „Contrapunct” din Bucureşti şi al fundaţiei cu acelaşi nume. A debutat în anul 1990 cu volumul „Căile şoimului”, ulterior publicând mai multe volume de versuri. Este membru al Uniunii Scriitorilor de peste 15 ani. Sosit cu câtva timp în urmă pe meleagurile natale, l-am rugat să-mi acorde un interviu. Răspunsurile la câteva din întrebări, în acest număr. Ai multe volume de poezie apărute după după debutul tău cu cartea „Căile şoimului”, prefaţat de Constantin Ciopraga. Care crezi că te reprezintă, la care ţii mai mult? - Un prieten de-al meu, regretatul poet Valeriu Bârgău, pe care l-am cunoscut într-un sejur literar oferit de Ion Cristoiu, la Deva, cu mulți ani în urmă, mi-a spus , că avea impresia că va muri și nu-și va vedea tipărită prima carte. Am fost și eu în în această situație, datorită mie, evident. Asta după ce pe la 15 ani ar fi trebuit să debutez la editura ieșeană „Junimea”, retrăgându-mi cartea aproape pregătită pentru tipar. O nebunie care avea să mă vulnerabilizeze destul de mult. Apariția atunci a acelui volum cu titlul „Eclipsa obiceiului” mi se părea un fel de sinucidere. În 1988, un funcționar al Ministerului Culturii, a insistat să intervină, să accept, să-mi apară cartea „Căile șoimului”. Devenisem o problemă, se vehicula ideea că voi folosi situația pentru un posibil protest. Am refuzat sprijinul . Ideea că un oficial exterior editurii poate interveni mi s-a părut incorectă, periculoasă. Ca atare, am debutat imediat după 1990, primul volum având un tiraj fabulos, o recompensă a providenței. Cărțile ulterioare debutului au pentru mine semnificația unei evoluții la care