Se făcea că puteam să călătoresc înapoi în timp, nu îndărătul secolelor care s-au scurs, ci în timpul scurt al vieții mele, spre oricare dintre vârstele pe care le-am avut. Cum să nu profiți de o astfel de ocazie, grăbindu-te să redevii tânăr ? Ba încă un tânăr al zilelor noastre, nu unul din trecut, căci condiția de bază a înfăptuirii miracolului era să nu pleci nicio clipă din prezent. Nici nu prea era cazul, fiindcă venea vârsta pe care ți-o doreai la tine. Eu am chemat în gând sfârșitul studenției, bucuros că voi avea un alt start în viața profesională decât acum 30 de ani. Atunci era în plină floare comunismul, lipsea libertatea și viitorul cam făcea zâmbre, în loc să zâmbească! Ehei, altceva este acum, când râde cu toată gura, vrând parcă să se ia la întrecere cu președintele Băsescu.
Iată-mă, așadar, proaspăt absolvent al facultății de drept, într-o țară liberă, europeană, cu un viitor râzând cu gura până la urechi în față! Intru, după o scurtă perioadă de relaxare, în câmpul muncii. Ca fiu al unor oameni învățați cu munca la câmp, mă gândesc că n-o să fie nicio problemă. Dar este! În sensul că, deși mă străduiesc din răsputeri, constat după câțiva ani de activitate că nu m-am îndepărtat prea mult de locul din care am plecat. Bat, cum s-ar zice, pasul pe loc, spre deosebire de unii dintre foștii mei colegi, care s-au dus departe în față.
Până la urmă, îmi iau inima în dinți și îl caut pe scriitorul bătrân care mi-a dat un premiu literar în studenție. Cum are reputația unui om foarte înțelept mă va ajuta poate să înțeleg ce se întâmplă. Am și un pretext bun să-l vizitez, tocmai mi-a apărut prima carte. În plan literar, îmi merge bine, nu progresez însă deloc în plan social.
Al cui fiu ești tu, băiete? mă întreabă dintr-odată maestrul. Spun al cui. Cum stau ai tăi cu averea? Sunt milionari? continuă șirul întrebărilor.