Un şofer de 28 de ani, care conducea o dubă încărcată cu materiale plastice, a intrat pe contrasens şi a izbit în plin un tir. Şoferul tirului, în vârstă de 60 de ani, a murit pe loc. Mai mulţi conducători auto spun că tânărul i-ar fi şicanat și pe ei în trafic.
Accidentul a avut loc în zona localităţii Sălişte, din judeţul Sibiu. „Autoutilitara de 7,5 tone a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu ansamblul TIR”, a declarat Sandu Murariu, comisar Poliţia Rutieră Sibiu.
Şoferul care şi-a pierdut viaţa în accident avea 60 de ani şi venea din Italia, cu un transport de piese auto. Tânărul care a provocat accidentul a avut nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare pentru a fi scos dintre fiarele maşinii şi a ajuns la spital în stare gravă.
Dacă va scăpa cu viaţă, şoferul va fi cercetat pentru ucidere din culpă. În urma accidentului, traficul în zonă a fost blocat mai bine de trei ore, iar pe Drumul Naţional 1 s-au format coloane de maşini de câţiva kilometri.
ARTICOLE DOCTORUL ZILEI: A fost descoperită o activitate care produce la fel de multă plăcere ca sexulLeguma-minune care te scapă de hipertensiune. Un singur pahar pe zi din sucul ei reduce tensiunea cu 7%Pulsul crescut triplează riscul de deces prematur. Iată care sunt valorile normale şi cum îţi poţi măsura singur ritmul cardiac