Austeritatea din zona euro va face victime în multe ţări, în timp ce liderii europeni încearcă să rezolve criza datoriilor, dar suferinţa va merita, pentru revenirea la o creştere economică sustenabilă, a declarat, marţi, cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
Cancelarul Germaniei a respins din nou ideea că este necesară majorarea îndatorării pentru a genera avans economic. Merkel a lăudat politicienii europeni pentru reducerea la jumătate a deficitelor bugetare în anii de criză, transmite Mediafax. “Ştim că va trebui să existe victime din această cauză în multe ţări. Dar cred că pe termen lung va trebui să avem o strategie de creştere fără să fim nevoiţi tot timpul să acumulăm datorii”, a declarat Merkel la Berlin.
Strategia susţinută de Germania de a reduce deficitele bugetare ca răspuns la criza datoriilor este criticată puternic de state europene dar şi de ţări din alte regiuni, deoarece a condus la recesiune şi şomaj record în uniunea monetară.
Merkel insistă că orice recuperare trebuie urmată prin consolidarea deficitelor bugetare pentru redobândirea încrederii pieţelor financiare şi pentru a asigura o dezvoltare economică sustenabilă în viitor.
“Sunt surprinsă că în multe părţi ale lumii – chiar şi după criza din 2008-2009 – principalul obiectiv este creşterea economică, cu orice cost. Acumularea datoriei este în multe cazuri transformată într-un fel de obligaţie pentru a servi creşterii. Toate astea sunt false. Nu este sustenabil pe termen lungă”, a spus Merkel.
Austeritatea din zona euro va face victime în multe ţări, în timp ce liderii europeni încearcă să rezolve criza datoriilor, dar suferinţa va merita, pentru revenirea la o creştere economică sustenabilă, a declarat, marţi, cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
Cancelarul Germaniei a respins din nou ideea că este necesară majorarea îndatorării pentru a genera