Nuţa Olaru, locul 23 la general, s-a întors ieri acasă în Colorado, unde zăpada atingea peste jumătate de metru înălţime. Înainte de a pleca din Boston, a vorbit din camera de hotel cu ProSport.
Cotată drept una dintre cele mai bune maratoniste din România ultimilor 20 de ani, Nuţa Olaru (43 de ani) s-a stabilit în Colorado (Statele Unite) de mai bine de un deceniu şi de câţiva ani aleargă pentru SUA. Prezenţă obişnuită a maratonului de la Boston, sportiva din Craiova a trăit ieri un adevărat coşmar. A terminat cursa de 42,195 km cu doar două ore înainte să se declanşeze exploziile din apropierea liniei de sosire, dar deflagraţia a prins-o la doar câteva sute de metri de locul incidentului, pentru că Olaru ieşise la o plimbare de relaxare. Eleva lui Dumitru Pop (loc 23 la general – loc 3 la Masters – secţiunea alergătoarelor de peste 40 de ani) spune că în familia maratoniştilor s-a simţit o teamă cauzată de un posibil atentat încă din 2001, după tragedia de la New York.
Nuţa, ai crezut vreodată că se poate întâmpla aşa ceva la un maraton?
Să ştii că eu am concurat şi la Maratonul de la New York, din 2001, la doar o lună de la atentatul asupra gemenilor şi am simţit şi atunci drama prin care trecuseră mii de oameni. Era luna octombrie parcă... De-atunci, noi, sportivii am realizat că în orice moment ni se poate întâmpla ceva. Pentru că un eveniment precum un maraton adună foarte mulţi oameni în jurul lui.
Cum te simţi acum?
Acum mai bine. În momentul exploziei eu eram afară în apropierea deflagraţiei, încercând să iau puţin aer după cursă. Când am realizat ce se întâmplă din explicaţiile date de oamenii care fugeau din zona exploziei, mi-am dat seama într-o fracţiune de secundă că puteam fi eu acolo! Abia atunci a intervenit o furtună în sufletul meu şi am început să grăbesc pasul spre hotel. Problema era că nici în hotel nu