Rănit într-un accident casnic, un tânăr de 19 ani, din Vorona, riscă să rămână mutilat pe viaţă. Cu arsuri grave la nivelul feţei, băiatul a fost transferat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi şi urmează să fie supus la o intervenţie chirurgicală.
Potrivit primelor informaţii, voroneanul a încercat să manevreze o oală cu apă fierbinte, care se afla pe aragaz, dar s-a dezechilibrat, iar lichidul fierbinte i-a ajuns pe faţă şi pe gât. Cu arsuri de gradul I şi II pe aproape 20 la sută din suprafaţa corpului, pacientul a fost internat la Secţia de chirurgie plastică şi reparatorie, unde va rămâne mai multe zile.
Medicii vor încerca să-i refacă pielea, însă există riscul ca tânărul să rămână cu cicatrici.