După ce, săptămâna trecută, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a găzduit, în cadrul Danube Education Forum, o conferință despre internaționalizarea învățământului superior, conducerea instituției a prezentat câteva concluzii, într-o conferință de presă. Au fost puse în discuție mai multe aspecte, printre care legislația românească, unul dintre principalele impedimente ale străinilor de a obține viză de studiu la o universitate din România.
„Discuțiile vis-a-vis de internaționalizarea învățământului sunt ample și au mai multe valențe. În primul rând, universitățile din România trebuie să fie deschise studenților internaționali, iar aici am identificat o grămadă de probleme. De cele mai multe ori, nu este vorba despre probleme de organizare internă a universităților, ci mai degrabă probleme legate de legislația din România, de modalitatea prin care un student internațional poate să obțină o viză de studiu în România. Toate universitățile reprezentate la conferință își doresc să primească studenți străini, să își ofere serviciile educaționale studenților străini. Vom continua demersurile pentru a putea să facilităm obținerea vizelor”, a explicat rectorul Daniel Breaz.
Educația internațională este, pe lângă un mod principal de promovare a culturilor și a relațiilor între țări, și o sursă de venit pentru universitățile care primesc studenți străini. De exemplu, la Universitatea din Alba Iulia, o taxă pentru un student străin echivalează cu taxa plătită de 7 studenți români, potrivit rectorului Daniel Breaz, iar în alte țări, taxele plătite de studenții străini ajung să acopere peste 10% din bugetul național al educației (ex. Australia).
„Încercăm să îi facem pe cei care se ocupă cu acordarea vizelor de studiu să fie mai receptivi și să își exprime altfel poziția față de studenții internaționali, pentru a-i stimula pe studenții străini să v