Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi alpiniști amatori din Baia Mare doresc să cucerească Himalaya

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 16 aprilie 2013 ·

Avocatul Cristian Niculescu Tâgârlaş, preşedintele Fundaţiei ASSOC Baia Mare, şi Florian Sălăjeanu, vor fi, între 18 aprilie - 10 mai, într-o expediţie în munţii Himalaya, unde vor încerca să cucerească vârful Tharpu Chuli (5.790 metri) Sursa: AFP Photo

Cei doi sunt alpinişti amatori, iar Florian Sălăjeanu se află la prima tentativă de escaladă, în timp ce partenerul său, Ţâgârlaş, a mai urcat anul trecut pe Vârful Kilimanjaro din Africa. Ţâgârlaş şi Sălăjeanu vor duce cu ei în vârful Tharpu Chulul steagul municipiului Baia Mare.

În prima zi, cei doi se vor întâlni în capitala Nepalului, Kathmandu, cu alpiniştii Cosmin Andron şi Cristina Pogăcean, urmând ca în cea de-a doua zi a expediţiei să zboare din Nepal în localitatea Pokhara. De acolo, drumul va fi continuat cu automobilul până la Nayapul (New Bridge) şi apoi până la Tikhedhunga (1.495 metri).

Potrivit organizatorilor, alpiniştii Andron şi Pogăcean îi vor însoţi pe tot traseul pe cei doi alpinişti amatori. În a treia zi, programul prevede ascensiunea la o altitudine de 2.850 de metri în Ghorepani, noaptea urmând a fi petrecută la cabană.

În următoarea zi, alpiniştii vor face o excursie la Poonhill (3.232 metri), de unde vor admira răsăritul soarelui peste crestele alpine înalte.

În următoarele patru zile, alpiniştii români îşi propun să ajungă la baza vârfului Tharpu Chuli, iar noaptea şi-o vor petrece în cort. În ziua a 9-a a escaladei, Cristian Niculescu Ţâgârlaş şi Florian Sălăjeanu, împreună cu cei doi alpinişti care îi vor însoţi, îşi propun să se aclimatizeze în tabăra de bază, iar o zi mai târziu să ajungă la altitudinea de 5.200 metri, în tabăra avansată.

Pe 28 aprilie, aceştia vor urca timp de 7 ore până în vârf, după care se vor reîntoarce la tabăra de bază. În cea de-a 12-a zi a expediţiei, Ţâgârlaş şi Sălăjeanu se vor desparţi de Cosmin Andron ş

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 3 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 2 ore
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°