În 1973 s-a instituit o practică ce-avea să dăinuie până în 1989, numită „rotaţia cadrelor“. Atât în epocă, dar şi ulterior a fost interpretată ca măsură gândită de Ceauşescu exclusiv pentru a-şi securiza poziţia în fruntea partidului, prin împiedicarea posibililor contracandidaţi în a-şi constitui baze de putere. Atunci când a aplicat-o întâia dată, liderul partidului i-a oferit raţiuni economice.
Mersul economiei a fost preocupare de căpetenie pentru Nicolae Ceauşescu. Rodat întâi cu practica, în 1966 a căpătat şi certificarea formală, sub forma diplomei de licenţiat în studii economice. Totuşi, în toate referirile la sine făcute la diferite aniversări n-a invocat niciodată diplomele drept izvor al competenţei, revendicându-se mereu de la „şcoala vieţii şi a partidului“. „Am devenit intelectual înţelegând că nu poţi fi comunist adevărat, nu poţi îndeplini în bune condiţii sarcini de răspundere fără a învăţa, fără a studia, fără a cunoaşte ce are mai de preţ omenirea în domeniul ştiinţei şi culturii, al cunoaşterii şi, în primul rând, fără a-ţi însuşi concepţia revoluţionară a proletariatului, materialismul dialectic şi istoric, marxism-leninismul“, a spus Ceauşescu într-o ocazie festivă, când împlinea 55 de ani.
Aproape că n-a fost şedinţă a „conducerii de partid“ unde să nu-şi fi făcut loc discuţii despre mersul economiei. Ceauşescu studia materialele alcătuite de specialişti, le „supunea discuţiei iar în final trăgea concluziile şi decidea ce-i de făcut. Sub umbrela „colectivului“, ultimul cuvânt şi, în fapt, decizia, îi aparţinea.
De grija economiei
În mai 1971, Ceauşescu a anunţat că România a mai depăşit o etapă în drumul ei spre comunism şi a intrat într-una nouă. De-atunci încolo începea construirea „societăţii socialiste multilateral dezvoltate“. Formula, valabilă în spaţiul ce se conducea după ideologia marxist-leninistă, sensibiliz