Să nu se înțeleagă de aici că prestația lui Colțescu de duminică a fost impecabilă, exemplară. N-a fost. Craioveanul a comis și erori, dovedindu-se cam moale și închizînd ochii la cîteva faulturi care trebuiau sancționate cu galben ori chiar cu roșu.
Întîi, în debutul întîlnirii, l-a iertat pe E. Dică de eliminare, deși rapidistul îi rașchetase tibia lui Cr. Tănase! Spre jumătatea reprizei, a tratat cu blîndețe două faulturi urîte ale stelistului Szukala, la Herea și, respectiv, la Pancu. A acordat de fiecare dată lovitură liberă, dar n-a scos din buzunar și cartonașul de rigoare, unul între galben și roșu!
În ciuda acestor greșeli, subliniez că S. Colțescu a condus derby-ul din Grivița cu talent, cu discreție, cu măsură. N-a ieșit în evidență
și nici n-a influențat rezultatul.
Spre deosebire de colegul său, gălățeanul Adrian Cojocaru a fluierat anapoda la Vaslui, pe dos, dezavantajînd net și repetat formația gazdă. Dacă echipa de sub Tîmpa, eliberată de orice presiune, a jucat dezinvolt și aerisit, la fel de adevărat e că arbitrul a ajutat-o să ia un punct. El i-a refuzat garniturii abia preluate de Balint nu unul, nu două, ci 3 penalty-uri!
Cele din minutele 53 și 90 s-au situat, părere mai largă, în afara oricărui dubiu, au fost clare, evidente, indiscutabile. Avertizat că Antal cade în careu și cînd bate vîntul mai tare, darămite dacă-l jenează vreun adversar, “centralul” n-a arătat punctul cu var, și s-ar fi cuvenit, în minutul 17 și, mai ales, în 53, în ultima fază Vagner strîngîndu-l în brațe pe Antal de parc-ar fi vrut să-l ia acasă!
Porumboiu s-a mai ambalat și din senin, fără motiv, a exagerat. De data asta însă, chiar a avut de ce să se înfierbînte și să protesteze.
Cojocaru a gafat ca un începător și în final: printr-o săritură de kung-fu, Sg. Oltean a ridicat piciorul pînă la fruntea unui N’Doye înalt de 1,