CEDO a admis astăzi plângerea lui Costel Căşuneanu depusă pentru două motive: el a invocat condiţiile proaste de detenţie din perioada cât a fost închis (8-12 aprilie 2010) şi faptul că în timpul procesului care l-a avut subiect principal pe senatorul Cătălin Voicu au avut loc scurgeri în presă ale convorbirilor telefonice care îl priveau şi pe Căşuneanu. Sursa: Libertatea
Omul de afaceri, Costel Căşuneanu, a câştigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) o acţiune contra statului român prin care acesta trebuie să-i plătească despăgubiri morale de 4.000 de euro, a anunţat CEDO. CEDO a admis astăzi plângerea lui Costel Căşuneanu depusă pentru două motive: el a invocat condiţiile proaste de detenţie din perioada cât a fost închis (8-12 aprilie 2010) şi faptul că în timpul procesului care l-a avut subiect principal pe senatorul Cătălin Voicu au avut loc scurgeri în presă ale convorbirilor telefonice care îl priveau şi pe Căşuneanu.
Precedentul Costel Căşuneanu
Articolele încălcate în acest caz sunt, potrivit CEDO, 3 (cu privire la condiţiile de detenţie), respectiv 8 (scurgeri în presă ale transcrierilor telefonice) din Convenţia pentru Drepturile Omului. Curtea europeană a decis că, în termen de trei luni de la data la care hotărârea instanţei din România devine definitivă, statul român trebuie să-i plătească lui Costel Căşuneanu suma de 4.000 de euro. Avocatul lui Costel Căşuneanu, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat pentru Telejurnal: „Hotărârea Curţii europene este prima în care statul român este condamnat pentru stenogramele care apar în presă înainte ca dosarele să ajungă la instanţă, o practică obişnuită a ultimilor ani”.
Câţi bani a cerut afaceristul
Iniţial, Costel Căşuneanu a cerut despăgubiri mult mai mari:
-11,2 milioane de euro însemnând pierderi ale companiei sale înregistrate la sfârşitul lui 2010
-7,5 milioane de eu