Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii veterinari vor tarife mai mari pentru serviciile prestate

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Medicii veterinari vrânceni spun că au ajuns în imposibilitatea de a-şi practica meseria din cauza tarifelor foarte mici pe baza cărora îşi primesc plata lunară. Conform legislaţiei în vigoare, medicii veterinari care deţin circumscripţii sanitar veterinare fac vaccinări, administrează tratamente, recoltează probe, la tarife fixe. Astfel, pentru toate vaccinările impuse prin programele naţionale de sănătate, aceştia sunt plătiţi de stat, iar pentru celelalte tratamente, chiar dacă sunt suportate de proprietari, legea îi obligă pe veterinari să perceapă tarife fixe.

Nemulţumirea lor porneşte de la faptul că acestea nu au mai fost actualizate din anul 2007, nici măcar proporţional cu rata inflaţiei. Până acum, Colegiul Medicilor Veterinari a avut două întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi ai Autorităţii Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor în care au cerut imperativ modificarea acestora. Răspunsul a fost însă, unul negativ. „Anul trecut am avut o discuţie la o întâlnire naţională în care s-a insistat foarte mult să se modifice aceste tarife. Ni s-a promis că anul acesta se va face o reactualizare a acestora. Numai că, în urmă cu câteva zile am avut din nou o întâlnire cu oficialii ANSVSA în care ni s-a spus că tarifele nu se vor modifica nici anul acesta pentru că Ministerul Finanţelor nu a aprobat această majorare”, ne-a declarat Ionel Duţă, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari Vrancea. Un medic veterinar încasează pentru efectuarea unui vaccin la păsări 0,5 lei, o consultaţie la un animal bolnav nu costă mai mult de 20 lei, iar pentru un tratament injectabil la bovine preţul este între 5 lei şi 20 de lei.

Medicii veterinari sunt conştienţi că, în cazul în care tarifele ar fi mai mari pentru servi-ciile medicale plătite de către populaţie, ar risca să rămână fără clienţi, dar insistă ca măcar cele suportate din bugetul de st

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 34 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Trump amenință Japonia și Coreea de Sud cu tarife de 25% începând cu 1 august

Mediafax acum 30 minute
Președintele Donald Trump a trimis luni scrisori șefilor de stat din Japonia și Coreea de Sud, anunțându-i că ambele țări vor fi supuse unui tarif vamal de 25% începând cu 1 august. Trump a publicat scrisorile pe Truth Social, oferind astfel țărilor

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 2 ore
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°