Acum, străzile din Stockholm par „spălate cu sângele vacilor sacre”, scrie revista The Economist. Foto: Shutterstock

În anii ’70, Suedia nu putea fi dată decât ca model de socialism falimentar. Datoria publică depăşea 70% din PIB, nivel mult mai mare decât al altor economii avansate, iar aproape 60% din activitatea economică era generată de guvern sau de companiile de stat. Rata şomajului a urcat de la 2% în 1988 la 10% în 1993, sistemul bancar era la pământ, şi chiar companiile renumite pe plan internaţional Saab, Volvo şi Electrolux stăteau în pragul falimentului. Acum, străzile din Stockholm par „spălate cu sângele vacilor sacre”, după cum scrie revista The Economist, iar economia suedeză le depăşeşte constant pe cele ale Germaniei şi Statelor Unite. Care este secretul?

Răspunsul stă într-un mix de presiuni competitive atent aplicate pe serviciile administrate de guvern, de la învăţământul primară la sănătate şi pensii, şi o reacţie puternică şi bine gândită la criza bancară de la începutul anilor ’90 care are multe în comun cu cea anunţată de prăbuşirea băncii americane de investiţii Lehman Brothers, notează Global Post.

Guvernul nu a aplicat o terapie „radicală de şoc” precum reformele de piaţă implementate după 1989 de fostele state semnatare ale Pactului de la Varşovia. Printre membrii „clubului” se numără România, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi URSS. În schimb, Suedia a ales să recalibreze gradual cheltuielile guvernului şi să reducă cele mai mari taxe fără a renunţa la responsabilitatea socială, aşa cum au făcut Marea Britanie condusă de premierul Margaret Thatcher şi SUA în primele etape ale eforturilor de reformare a pieţei. Rezultatul este un stat care a depăşit economia socialistă de tipul „a treia cale” de la sfârşitul anilor ’70.

Motorul de creştere al Scandinaviei

După un secol în care a urmărit neutralitatea p