Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Pentru datele macro ne laudă şi cine ne aşteptăm şi cine nu

Publicat in Curierul, marți 16 aprilie 2013 ·

Premierul Victor Ponta spune că performanţele în domeniul macroeconomic sunt lăudate şi de persoane de la care nu s-ar fi aşteptat. “Dincolo de datele macro, ca să zic aşa, care arată foarte bine și sigur, ne laudă şi cine ne aşteptăm şi cine nu ne aşteptăm pentru acestea, dar să nu ne bucurăm de laude când vin din toate părţile. Problemele de zi cu zi se referă tocmai la situaţia IMM-urilor, la crearea în continuare a locurilor de muncă, la reducerea numărului de şomeri. Degeaba o să o ducem bine pe macro dacă pe micro lucrurile nu merg bine. Aşa încât toate aceste măsuri vă rog să vorbiţi să le promovăm”, a declarat premierul Victor Ponta. El a spus că în ceea ce privește sentimentul existent pe pieţele financiare internaţionale, pe la instituţiile financiare, la Comisia Europeană, că România are în acest moment o situaţie mult mai bună decât majoritatea covârşitoare a statelor, cel puţin din regiune, trebuie însă confirmat şi în viaţa de zi cu zi a societăţilor noastre comerciale. “Şi chiar dacă avem acele încasări net superioare la TVA, la accize, la impozit pe venit, faptul că avem multe societăţi private care intră în insolvenţă o să o spun tot timpul: pentru cei care intră ca să fraudeze statul şi ca să rămână pe piaţa concurenţială (...) neplătind nicio taxă şi niciun impozit, pentru aceia nu e în regulă şi nu trebuie să îi ajutăm. Pentru cei care însă în mod real au o problemă de creditare și au nevoie de un sprijin pentru a reveni pe piață cred că trebuie să găsim linia de mijloc”, a conchis premierul. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la după jurământul de învestire al noului ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, că este o surpriză faptul că pe primele două luni ale anului s-a înregistrat, pentru prima dată de la Revoluţie, un sold pozitiv al comerţului exterior. Premierul Victor Ponta spune că performanţele în domeniul macroeconomic

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 39 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 43 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un clujean a descoperit o insectă strivită în punga de făină, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”

Adevarul acum 2 ore
Un clujean a avut o surpriză neplăcută după ce a cumpărat făină dintr-un supermarket din Cluj, găsind o insectă strivită între pereții pungii. Incidentul, descris pe rețelele de socializare cu umor amar, a stârnit o serie de reacții din partea altor

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 37 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 5 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 4 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 5 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Cseke Attila: Am aprobat finanţarea pentru finalizarea construcţiei creşelor noi

Mediafax acum 2 ore
„În calitatea sa de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°