O infirmieră de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a fost prinsă în flagrant în timp ce primea 1.700 de lei de la o persoană căreia îi promisese că o va ajuta pentru a fi angajată ca asistentă la unitatea medicală, relatează Mediafax.
Infirmiera a fost prinsă în flagrant, luni, primind de la denunţătoare 1.700 de lei, drept avans din suma cerută.
La 8 aprilie, C. L. din Râmnicu Vâlcea, absolventă a cursurilor postliceale în domeniu sanitar, a sesizat ofiţerii anticorupţie cu privire la faptul că infirmiera M. E. i-a propus să-i faciliteze angajarea ca asistent medical la Secţia Radiologie a spitalului, cerându-i pentru asta 1.000 euro, sub pretextul că banii sunt pentru persoanele la care urmează să intervină, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
În acest caz, s-a declanşat urmărirea penală faţă de infirmieră, pentru trafic de influenţă.
Infirmiera a fost reţinută pentru 24 de ore şi prezentată, marţi, Tribunalui Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă.
Instanţa a respins solicitarea procurorilor, dispunând în schimb interdicţie de a părăsi localitatea timp de 30 de zile.