Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nonconformismul ca strategie

Publicat in Glasul Aradului, marți 16 aprilie 2013 ·

Săptămâna şi scandalul! Cam acesta pare să fie dictonul în USL. Acum, de câteva zile, , „mărul discordiei” a ajuns să fie Remus Cernea, nonconformistul care în 2009 bătea la porţile Cotroceniului. N-a fost să fie, dar Remus Cernea a reuşit să iasă în evidenţă cu mult mai mult decât dacă o făcea pe calea clasică a promovării politice, adică prin intermediul partidului. Nu de alta, dar partidul dumnealui e mic, chiar foarte mic. E încă „verde”, adică necopt, ca să fac şi un mic joc de cuvinte. Şi astfel a ajuns Remus Cernea să fie de câteva ori mai cunoscut decât partidul său, aşa a ajuns parlamentar USL şi consilier al premierului Victor Ponta.

Desigur, Remus Cernea mai e cunoscut şi pentru expresia „România va fi liberă când va avea preşedinte o femeie de etnie romă, lesbiană şi atee”. Fapt care, de asemenea, i-a adus celebritatea. Aşa că, deputatul USL, prinzând gustul celebrităţii, continuă pe aceeaşi linie, cu intervenţii aspre, necizelate în domenii considerate delicate: homosexualitatea, religia şi (probabil, cât de curând) etnia romă.

Analizând cazul „Cernea”, sunt de părere că deputatul USL şi-a asumat deliberat rolul de personaj negativ, convins fiind până şi de faptul că va atrage critici inclusiv de la colegii de Uniune, başca unele proteste ale societăţii civile. Adept al principiului că termenul de publicitate negativă nu există, ci doar cel de publicitate pur şi simplu, Remus Cernea s-a prezentat în luminile show-bizz-ului politic conştient de vehemenţa cu care vor fi primite subiectele scoase pe tapet: retragerea finanţării bisericilor şi, respectiv, căsătoriile homosexuale. În fond, aceste subiecte – contestate de majoritate, vocal sau tacit – prind bine la anumite segmente minoritare. Nu doar la cele la care se face referire, ci şi la alte minorităţi, care pot să vadă în Remus Cernea un posibil aliat, un posibil om care să le reprezin

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 10 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 9 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°