De la publicarea în Monitorul oficial a Legii bugetului de stat în termen de 45 de zile primăriile din judeţul Maramureş aveau obligaţia de a-şi aproba bugetele locale. Uşor de zis, greu de făcut, după cum au anunţat oficialii Direcţiei de Finanţe Maramureş care se văd nevoiţi a aplica legea. Ori legea spune că primăriilor care nu şi-au aprobat bugetele locale în 45 de zile li se taie o parte din sumele pe care le putea primi dacă respectau legea.
“Secretarii de primării, după cunoştinţele mele, se ocupă de respectarea actelor normative care trebuie respectate şi aplicate în instituţiile publice, administraţiile publice locale. Vreau să vă vorbesc despre aprobarea bugetelor. Secretarii de primării ştiu că de la publicarea în Monitorul oficial a Legii bugetului de stat în termen de 45 de zile primăriile trebuie să îşi aprobe bugetele.
Acestea trebuie depuse la Direcţia de Finanţe pe care apoi noi le centralizăm şi le trimitem la Ministerul de Finanţe. Având în vedere că au trecut déjà cele 45 de zile, când nici jumătate din primării nu au venit cu bugetele aprobate şi depuse la Direcţia de Finanţe.
Pentru Direcţia de Finanţe există o pârghie şi anume legea finanţelor publice locale, unde se spune clar că dacă nu sunt aprobate în 45 de zile bugetele locale, Direcţia de Finanţe sistează alimentarea cu sume şi cote defalcate de echilibrare. Dacă se doreşte folosirea sumelor de echilibrare, trebuie să se vină cu bugetele locale aprobate la Finanţe”, a declarat oficialul de la Direcţia de Finanţe.
În discuţie au fost aduse şi arieratele înregistrate de unităţile administrative-teritoriale. Şi aici au fost descoperite multe probleme, autorităţile văzându-se nevoite a aplica legea.
“Ministerul Finanţelor a încercat să reducă arieratele pe care primăriile le au înregistrate sau neînregistrate în contabilitatea instituţiei. S-au făcut acele 3 ture de c