Melania Renghea, poliţista de 28 de ani din oraşul Balş, judeţul Olt, care a reclamat că a fost violată de fostul ei şef direct şi de alte persoane din Poliţie, a născut, în cursul serii de luni, într-un spital din Capitală. Potrivit primelor informaţii, naşterea a decurs normal, iar băieţelul este sănătos. Reamintim că femeia este acuzată de tentativă de omor calificat şi riscă între 15 şi 25 de ani de închisoare.
Poliţista a avut mai multe episoade de internare în spitalele din Bucureşti din cauza stresului produs de ancheta în cadrul căreia deţine rolul principal. Însărcinată, aceasta a fost anchetată în mai multe rânduri ca urmare a acuzaţiilor de viol pe care le-a adus atât superiorului său direct, fostul comisar-şef Gheorghe Barbu, şef al postului de poliţie din comuna Bobiceşti (acum retrogradat, n.a.), dar şi însuşi comandantului IPJ Olt, comisar-şef Ion Voicu. Ea a trebuit să răspundă mai multor întrebări pentru care anchetatorii au încercat să găsească dovezi.
La jumătatea lunii trecute, poliţista a fost internată de urgenţă la Spitalul Universitar din Capitală, fiind în pericol să nască prematur din cauza unei anemii şi a stresului din ultimele luni cauzat de anchetă. “Am avut fluctuaţii de tensiune de la inimă pe bază de stres. Ancheta e în curs de desfăşurare. Dosarele merg din ce în ce mai rău. E în impas, totul fiind în favoarea lor. Sunt terminată şi fizic şi psihic, şi nu vreau ca acest copilul să sufere mai mult. Primesc transfuzie de sânge ca să se amelioze starea generală să nu îl afectez pe el. Am făcut injecţii pentru dezvoltarea plămânilor lui. Sunt acum în 33 de săptămâni”, spunea Melania Renghea ziariştilor, la acel moment. Medicii au reuşit însă ca să o stabilizeze, astfel că aceasta a născut o lună mai târziu, adică luni seară.
Poliţista din Balş a mai fost internată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pe data de