Din luna mai, la Oradea, va apărea o nouă revistă, ce aparţine unui brand numit Alesta Solutions. Revista se numeşte "Hi!Life" şi se adresează persoanelor interesate de fashion, beauty, turism, shopping, design, servicii etc.
"Hi!Life este prima revistă orădeană de bun gust, care promovează un stil de viaţă corect şi civilizat, ajutând, pe cât se poate, la construirea unei imagini juste a acestui frumos oraş, ajutându-l, alături de edilii acestuia, să se integreze pe harta celor mai civilizate oraşe din vestul României", spune Marius Molan, redactorul-şef al publicaţiei, considerând că este opţiunea fiecăruia dintre noi să ne formăm un stil de viaţă propriu care să corespundă cu personalitatea fiecăruia şi cu principiile care stau la baza acesteia. "Revista va apărea lunar şi va fi difuzată în 5000 de exemplare gratuite. Ea va fi distribuită partenerilor care se vor promova în cadrul acesteia, dar se va regăsi şi în cafenelele, restaurantele, hotelurile, cluburile şi centrele de Fitness şi Spa din Oradea", a mai spus interlocutorul nostru.
16.04.2013, 22:30
Din luna mai, la Oradea, va apărea o nouă revistă, ce aparţine unui brand numit Alesta Solutions. Revista se numeşte "Hi!Life" şi se adresează persoanelor interesate de fashion, beauty, turism, shopping, design, servicii etc.
"Hi!Life este prima revistă orădeană de bun gust, care promovează un stil de viaţă corect şi civilizat, ajutând, pe cât se poate, la construirea unei imagini juste a acestui frumos oraş, ajutându-l, alături de edilii acestuia, să se integreze pe harta celor mai civilizate oraşe din vestul României", spune Marius Molan, redactorul-şef al publicaţiei, considerând că este opţiunea fiecăruia dintre noi să ne formăm un stil de viaţă propriu care să corespundă cu personalitatea fiecăruia şi cu principiile care stau la baza acesteia. "Revista va apărea lunar şi va fi difu