Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezidenţiatul pentru medici trece la Ministerul Educaţiei? Afla in text cine a venit cu propunerea

Publicat in BacauNet, marți 16 aprilie 2013 ·

Deputatul Petru Movilă (foto), membru în Comisia de Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor, va depune un proiect de lege de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, a OG 18/2009 privind organizarea rezidenţiatului şi a Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru trecerea rezidenţiatului din subordinea Ministerului Sănătăţii în cea a Ministerului Educaţiei Naţionale şi transformarea salariilor medicilor rezidenţi în burse doctorale. Această propunere vine ca urmare a unor discuţii cu membrii Colegiului Medicilor şi a unor specialişti din ambele domenii, care şi-au arătat întreaga disponibilitate în ceea ce priveşte susţinerea acestui proiect de lege care va permite majorarea semnificativă a veniturilor medicilor rezidenţi.

“Astăzi, un medic rezident primeşte în medie un salariu de 200 Euro, sumă de bani care nu îi poate asigura nici pe departe un venit care să îi garanteze accesul la o viaţă mai bună, decentă, care să-i acopere măcar cheltuielile zilnice. De-a lungul timpului s-a tot discutat despre majorarea salariilor medicilor rezidenţi şi nu numai, dar niciodată nu s-a întâmplat din lipsa fondurilor necesare la bugetul de stat. Un astfel de medic are în anul întâi de rezidenţiat un salariu de 800 de lei, urmând ca până în ultimul an să ridice cel mult 1.500 lei . Oricât de pertinentă şi de realistă ar fi explicaţia oferită de reprezentanţii Guvernului şi ai Ministerului Sănătăţii, nu este normal ca un medic, după 6 ani de facultate şi încă 5 de rezidenţiat să primească un astfel de salariu”, a explicat deputatul Petru Movilă.

Parlamentarul ieşean explică faptul că efortul pe care statul român îl face pentru plata medicilor rezidenţi este de circa 80 milioane Euro. Transformarea acestui fond de salarii în fond de burse şi implicit trecerea rezidenţiatului de la Ministerul Sănătăţii la Ministerul Educaţi

Articolul in BacauNet >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriadei: Secţia parchetelor militare a PICCJ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu pentru infracţiuni contra umanităţii

News.ro acum o ora
Procurorul de la Secţia parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) care instrumentează Dosarul Mineriadei a dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu, fost vicepr

Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, adus la DNA: Ar fi pretins șpagă de la șeful Nordis

Wall-Street.ro acum 41 minute
Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, a fost adus la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie. Procurorii DNA au efectuat, miercuri, percheziţii la sediul Primăriei Sinaia, la domiciliul prima

Directorul Spitalului Judeţean Botoșani, pus sub control judiciar. Este acuzat că a lovit şi ameninţat un angajat

HotNews acum 43 minute
Corneliu Prepeliţă, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani, este acuzat de comiterea infracțiunii de „răzbunare pentru ajutorul dat justiției” pentru că a făcut presiuni fizice şi psihice asupra unui angajat din spital, m

Atac armat în cafeneaua unui liceu din SUA. O elevă a fost împușcată mortal de un tânăr de 17 ani, care s-a sinucis VIDEO

Ziare.com acum 14 minute
O elevă a fost ucisă, iar alta a fost rănită într-un atac armat la cafeneaua unui liceu din Nashville, în Tennessee, de către un licean în vârstă de 17 ani, care s-a sinucis cu arma de mână după atac, a anunţat poliţia, relatează The Associated Pres

Şeful NATO spune că Europa va finanţa aprovizionarea Ucrainei cu arme americane

Mediafax acum o ora
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, solicită, joi, Statelor Unite să continue aprovizionarea Ucrainei cu armament. El a declarat că Europa va plăti factura, relatează Reuters.

Cod galben de ceaţă în zone din 21 de judeţe, joi dimineaţa

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o serie de atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile în următoarele două ore în zone din 21 de judeţe. Vizibilitatea în trafic este scăzută, anunţă Centrul Infotrafic. Astfel, în localit

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 2,7%, ca serie brută, în primele 11 luni din 2024

News.ro acum 2 ore
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele 11 luni din 2024, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, atât ca serie brută cu 2,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezo

Angajații din România care lucrează doar 4 luni și sunt plătiți tot anul: unde lucrează

Adevarul acum 2 ore
Telegondola din Mamaia operează doar patru luni pe an, în sezonul estival, însă cei 11 angajați, dintre care șase ocupă funcții de conducere, primesc salarii pe tot parcursul anului.

În Craiova, un bărbat urmărit internațional pentru trafic de migranți a fost prins cu ajutorul aplicației eDac

Libertatea acum o ora
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a fost dat în urmărire internațională de autoritățile din Țările de Jos pentru trafic de migranți, a fost prins la Craiova cu ajutorul aplicației eDac, relatează News.ro.

Doi morţi într-un atac cu armă de foc comis de un elev într-o şcoală din orașul american Nashville

G4Media acum o ora
Un adolescent a deschis miercuri focul în interiorul unui liceu din Tennessee ucigând o elevă şi rănind un elev înainte de a-şi lua viaţa, informează joi agenția de știri Reuters. Poliţia din Nashville a informat într-un comunicat pe reţelele de soc

Vremea

București
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/12°
sâm.

3°/8°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

6°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

3°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/11°