16 aprilie 2013
Nr. 339/VIII/3
COMUNICAT
Ca răspuns la solicitări ale mass media formulate în baza Legii nr. 544/2001, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă următoarele persoane:
general maior în rezervă DOBRIŢOIU CORNELIU, fost cadru al Ministerului Apărării Naţionale (MaPN), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, sub forma participaţiei improprii, general de brigadă în rezervă PIGUI TRAIAN, şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din MApN (la data faptelor), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, sub forma participaţiei improprii, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
În rezoluția de începere a urmăririi penale se arată că există date şi indicii temeinice că, în calitate de şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din MApN (la data faptelor), învinuitul Pigui Traian, s-a implicat în atribuirea, în condiții nelegale, a unor locuințe de serviciu, (dintre care unele preluate de la RAPPS), pentru a fi cumpărate la preț subvenționat, în baza Legii 562/2004, de către beneficiari - cadre militare cu funcții de conducere din MApN (la data faptelor). Conform acelei legi, cadrele militare sau fostele cadre militare care deţineau, la data apariţiei legii, locuinţe de serviciu aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, le puteau cumpăra, în regim subvenţionat, însă cu anumite condiţii, între care, titularul contractului de închiriere să deţină această calitate de chiriaş în baza unui contract