Numărul cazurilor de viroze şi pneumonii a început să scadă. Raportul de evoluţie locală a infecţiilor respiratorii întocmit de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea arată că în ultima săptămână numărul cazurilor de viroze respiratorii şi pneumonii înregistrate la nivelul judeţului a fost în scădere. Mai exact, în săptămâna 8-14 aprilie, 868 de persoane au fost diagnosticate cu viroze respiratorii, din care 67 au fost internate în spitale, spre deosebire de săptămâna precedentă când au fost diagnosticate 1.073 de persoane. De pneumonii s-au îmbolnăvit 362 de persoane, 114 persoane necesitând internare în spital, numărul fiind în scădere faţă de săptămâna precedentă, când au fost înregistrate 422 de cazuri de pneumonii.
Din păcate, săptămâna trecută, o persoană de peste 50 de ani a decedat din cauza pneumoniei. Cei mai afectaţi de viroze şi pneumonii sunt copiii cu vârste între 5 şi 14 ani. Astfel, 257 de copii din această categorie de vârstă au fost diagnosticaţi cu viroze, iar 76 cu pneumonii. Mulţi dintre copiii diagnosticaţi cu viroze şi pneumonii au avut nevoie de internare în spital.
Numărul cazurilor de viroze şi pneumonii a început să scadă. Raportul de evoluţie locală a infecţiilor respiratorii întocmit de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea arată că în ultima săptămână numărul cazurilor de viroze respiratorii şi pneumonii înregistrate la nivelul judeţului a fost în scădere. Mai exact, în săptămâna 8-14 aprilie, 868 de persoane au fost diagnosticate cu viroze respiratorii, din care 67 au fost internate în spitale, spre deosebire de săptămâna precedentă când au fost diagnosticate 1.073 de persoane. De pneumonii s-au îmbolnăvit 362 de persoane, 114 persoane necesitând internare în spital, numărul fiind în scădere faţă de săptămâna precedentă, când au fost înregistrate 422 de cazuri de p