În urma numeroaselor discuţii avute cu şcheienii, am constatat deosebita nemulţumire a celor care cunosc realităţile locale, cu privire la Troiţa din Cutun, cel mai vechi document autentic de atestare a unui aşezământ bisericesc braşovean.

Regretabil, în condiţiile dictaturii comuniste, ancadramentul troiţei a fost pus pe foc, iar crucea, printr-o strategie diplomatică deosebită şi temerară, a fost aşezată în cimitirul bisericii Sf. Treime de pe str. Bariţiu. În ciuda faptului că se păstrează pe cruce anul 1292 şi pictură originală de veacul al XIII-lea, ea rămâne ignorată într-un cimitir şi nicidecum nu-şi poartă mesajul firesc.

În Cutun, deci „cătun”, ea confirma existenţa unei aşezări româneşti creştine în epocă. Acum Cutunul nu are această mărturie simbol. Propunem reaşezarea troiţei la locul ei străvechi şi un colectiv de iubitori ai Şcheiului se oferă să colaboreze chiar şi financiar. Acesta este motivul pentru care adaug prezentei studiul nostru cu privire la istoricul troiţei, publicat în volumul „Istoria troiţelor din Şcheii Braşovului”, în editura Pentru Viaţă, Braşov 2001.

„La anul de la Hristos 1292 şi-au făcut o cruce de lemn în Şchei, acoperită cu şindrilă… în locul căreia s-a ridicat apoi bisericuţa din lemn”.

Informaţia este prezentă în multe cronici locale, care atestă existenţa obştei româneşti în această zonă a Braşovului, în Cutun, despre care cercetătorii au adus destule argumente pentru a înţelege că aici, în Cutun a fost satul – cătunul de altădată al românilor din Şchei. Aşezat sub Cetatea de sub Tâmpa, Cutunul era ocolit de pârâiaşul care era numit în cronicile vechi „Kronen”, iar în altele „Fluvius Bulgariae” (Râul Şcheiului), pe care Radu Tempea îl numea „Braşovia”, iar şcheienii numeau partea de vărsare a pârâiaşului „La Chişătoare”.

Candid Muşlea considera că în Cutun a fost prima aşezare a românilor din