Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China acuză SUA pentru escaladarea tensiunilor din Peninsula Coreeană

Publicat in Adevarul, marți 16 aprilie 2013 ·

Ministrul de Apărare din China a lansat marţi un atac verbal voalat către SUA pe fondul tensiunilor crescute din regiunea Asiei şi a Pacificului, datorate intensificării prezenţei armatei americane şi consolidării alianţelor sale. Declaraţia a fost făcută la doar două zile după ce omologul său american şi-a încheiat vizita oficială în Beijing. Chang Wanquan, ministrul chinez al Apărării, a susţinut că Statele Unite ale Americii destabilizează regiunea Asiei şi a Pacificului din cauza ultimelor politici pe care forţele americane le-au numit drept o încercare de „rebalansare” a puterii. Astfel, administraţia de la Washington îşi îndreaptă atenţia tot mai mult înspre est, în timp ce războiul din Afganistan urmează să fie încheiat. Deşi China nu s-a arătat mulţumită de ultimele decizii luate de Coreea de Nord, inclusiv cel de-al treilea test nuclear din februarie, însă şi-a arătat clar poziţia faţă de spectacolul de forţă a trupelor americane, potrivit agenţiei de ştiri Reuters. Oficialul chinez este de părere că această schimbare de politică a transmis semnale de încurajare către Japonia, Filipine şi Vietnam pentru a continua vechile dispute teritoriale cu Beijingul. China se confruntă cu „ameninţări de securitate multiple şi complexe”, în ciuda influenţei sale crescânde, a susţinut Wanquan în declaraţia anuală. Oficialul a adăugat că strategia americanilor generează „schimbări majore” în Asia. „Sunt unele ţări care îşi consolidează alianţele militare din Asia-Pacific prin expansiunea prezenţei militare în regiune şi adesea prin accentuarea situaţiei tensionate”, a declarat ministrul chinez, într-o referire clară la Statele Unite. O astfel de activitate „nu este în concordanţă cu evoluţia situaţiei din prezent şi nu este favorabilă pentru menţinerea păcii şi stabilităţii regionale”, potrivit lui Yang Yujun, purtătorul de cuvânt al ministrului Apărării.China pretinde co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Membri ai galeriei FCSB, printre protestatarii care îl susțin pe Călin Georgescu în fața CCR. Anunțul Jandarmeriei

Adevarul acum 9 ore
Susţinătorii lui Călin Georgescu au ieşit din nou în stradă, luni seară, după ce acestuia i-a fost respinsă candidatura la alegerile prezidențiale de către Biroul Electoral Central (BEC).

Viața Papei Francisc nu mai este în pericol, anunță Vaticanul. Starea sa clinică ”rămâne stabilă”

Ziare.com acum 8 ore
Starea sănătăţii Papei Francisc, spitalizat de peste trei săptămâni din cauza unei duble pneumonii, la vârsta de 88 de ani, ”se consolidează”, iar medicii au decis că viaţa nu-i mai este în pericol, anunţă luni, 10 martie, Vaticanul, la o zi după ce

Curtea Constituţională dezbate marţi, de la ora 17.00, contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale, inclusiv pe cea a lui Călin Georgescu faţă de decizia BEC de respingere a candidaturii sale

News.ro acum 54 minute
Curtea Constituţională dezbate marţi, de la ora 17.00, contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. CCR a anunţat că a fost depusă o contestaţie la candidatura lui Nicuşor Dan, candidatură acceptată deja de Biroul Electoral Central.

Știri Constanța Întreruperi de energie electrică marți, 11 martie 2025!

Ziua Constanta acum 9 ore
Rețele Electrice România anunță întreruperi programate pe raza județului Constanța. „Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consu

Parlamentul European va deschide un birou al Parteneriatului Estic în Republica Moldova

G4Media acum 7 ore
Parlamentul European va deschide un birou în Republica Moldova pentru a consolida şi mai mult angajamentul legislativului comunitar faţă de regiunea Parteneriatului Estic, informează un comunicat al PE, citat de Agerpres. În contextul amplificării t

Trump, gata să ajute Ucraina doar dacă Zelenski își dă demisia. Acesta și-ar fi cerut scuze în fața președintelui american

Wall-Street.ro acum 7 ore
Statele Unite ale Americii nu intenţionează să reia livrările de ajutor militar către Ucraina până când preşedintele Volodimir Zelenski nu-şi va da demisia, administraţia preşedintelui Donald Trump punând presiune pe liderul ucrainean să organizeze

Bolojan, anunț despre cheltuielile lui Iohannis. Când vor fi făcute publice

Wall-Street.ro acum 7 ore
Cheltuielile pentru deplasările externe ale fostului preşedinte Klaus Iohannis vor fi făcute publice "în câteva zile", a declarat şeful interimar al statului, Ilie Bolojan. "În câteva zile, echipele de la contabilitate vor face publice aceste lucrur

Superliga: Cum arată programul primei etape din play-out

HotNews acum 7 ore
Programul partidelor care vor avea loc în prima etapă a play-out-ului a fost stabilit luni. Cum arată programul: Vineri, 14 martie Ora 17.00 Petrolul – FC Botoşani Sâmbătă, 15 martie Ora 18.00 Farul Constanţa – Politehnica Iaşi Duminică, 16 martie O

Video Jandarmeria dezminte un nou clip viralizat pe rețelele sociale: „«Polițiști sub acoperire» cu canistre de benzină la protest”

Adevarul acum 11 ore
Un clip video în care erau prezentați „polițiști sub acoperire”, care aveau alături canistre de benzină, a fost distribuit pe reţelele de socializare. S-a sugerat că imaginile au fost înregistrate în timpul protestelor de la sediul Biroului Electora

Vameșii au oprit un bărbat care voia să intre în România pentru că ”așa nu se mai poate”. ”Doamne, să ne ierţi pentru ce va urma!”. Ce avea în bagaj VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, care anunţase pe o reţea de socializare că vine în România, din Viena, pentru că „aşa nu se mai poate”, a fost oprit, luni, 10 martie, în fostul Punct de Trecere a Frontierei Nădlac, de către poliţiştii de frontieră

Vremea

București
acum

mar.

9°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/23°
vin.

13°/21°
Iasi
acum

mar.

5°/22°
mie.

12°/21°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Constanta
acum

mar.

6°/16°
mie.

11°/16°
joi

10°/16°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/18°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
Timisoara
acum

12°
mar.

9°/17°
mie.

9°/19°
joi

12°/18°
vin.

11°/20°