Festivalul de Jazz de la Timişoara se îmbogăţeşte în fiecare săptămână cu câte un nume mare al acestui gen muzical. Primăria Timişoara a anunţat că la festivalul JAZZ™ va concerta şi Ilhan Ersahin. Ilhan Ersahin, saxofonist și compozitor, a devenit unul dintre cei mai creativi și aventuroși artiști ai scenei contemporane de jazz si muzică electronică. Influențat, în principal, de jazz-ul american, Ersahin a absorbit influențe de reggae, hip hop, electronica, pop și muzică populară orientală, ce se aude foarte distinct în experimentele sale muzicale. Istanbul Sessions este East Village-ul new yorkez, în fuziune cu nopțile Istanbulului. Este groove jazz, pe un ritm solid, creat de saxofonistul/compozitorul Ilhan Ersahin, cu trompetistul Erik Truffaz, bassistul Alp Ersonmez, bateristul Turgut Alp Bekoglu și percuționistul Izzet Kizil. Trecând de la piese psihedelice la jazz tradițional, Ersahin îmbină sonoritățile estului cu cele ale vestului și produce un sunet complet nou. Acest proiect este un exemplu perfect a ceea ce se poate întâmpla când 2 expozanți importanți ai diferitelor culturi se întâlnesc și creează o minune. Prezentat la Summerstage (New York), Rock N Coke (Istanbul), Banlieues Bleues (Paris), Enjoy Jazz (Mannheim) Skopje Jazz și London Jazz Festival, putem spune că în seara de 7 iulie avem un al doilea cap de afiș foarte puternic. JAZZ™ se va desfăşura în Piaţa Victoriei din Timişoara, în perioada 5-7 iulie 2013. Accesul la JAZZ™ este gratuit, dar se pot rezerva locuri pe scaun, într-o zonă special amenajată din fața scenei, cu 50 lei/festival. Prețul este modic și prin urmare sunt încurajaţi iubitorii acestui gen să achiziţioneze bilete, ca dovadă a susținerii culturii în Timișoara.
Festivalul de Jazz de la Timişoara se îmbogăţeşte în fiecare săptămână cu câte un nume mare al acestui gen muzical. Primăria Timişoara a anunţat că la