Campioana României la futsal, City’us Târgu-Mureş, a obţinut luni seara cea de-a 19-a victorie a sezonului, din tot atâtea jocuri disputate. De această dată, târgumureşenii s-au impus în deplasare la Focşani, în faţa gazdelor de la Progresul, cu 7-1, într-o partidă din cadrul penultimei etape a campionatului regulat. Prima repriză a jocului a fost destul de echilibrată, în urma căreia City’us a înscris o singură dată, intrând la pauză cu un avantaj de un singur gol. Diferenţa dintre cele două echipe s-a făcut simţită în partea a doua a partidei, când echipa antrenorului Kacso Endre a mai înscris de şase ori, ratând şi alte numeroase ocazii. Autorii golurilor echipei mureşene au fost: Csoma Alpar (3), Daniel Raymond (2), Mimi Stoica şi Cristi Matei, câte 1 gol. În acest joc, antrenorul Kacso Endre a început cu formula: Iancu – Csoma, Mimi Stoica, Lupu, C. Matei. Au mai jucat: Moldovan – Covaci, Oltean, Mircea, Daniel şi Togan. În ultima etapă a sezonului regulat, City’us va încerca să încheie campionatul cu maximum de puncte, în ciuda faptului că lotul s-a subţiat mult după plecarea câtorva jucători importanţi. Adversara în acest meci va fi formaţia ACS Odorheiu Secuiesc. Partida se va disputa sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 17, în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş. Vor urma meciurile din turneul play off şi cele din Cupa României, unde urmează să se dispute semifinalele, fază în care mai sunt calificate echipele Spicom Sfântu Gheorghe, CSMS Iaşi şi CFF Clujana Cluj-Napoca.
Campioana României la futsal, City’us Târgu-Mureş, a obţinut luni seara cea de-a 19-a victorie a sezonului, din tot atâtea jocuri disputate. De această dată, târgumureşenii s-au impus în deplasare la Focşani, în faţa gazdelor de la Progresul, cu 7-1, într-o partidă din cadrul penultimei etape a campionatului regulat. Prima repriză a jocului a fost destul de echilibrată, în urma căre