-AA+A
Zadia ca artă, la „ART Galeria” În organizarea Consiliului Judeţean şi a Centrului Judeţean pentru Cultură, a fost deschisă la „ART Galeria” expoziţia „Zadia”, parte a proiectului cu acelaşi nume, finanţat prin programul „Tineretul în acţiune 2007-2013” al Comisiei Europene.
Expoziţia reia într-o formă mai restrânsă evenimentul de la Sinagogă - Centrul Multicultural, unde a putut fi văzut anul trecut, pe parcursul câtorva luni, un număr de exponate de ordinul miilor, constituindu-se, probabil, în una dintre cele mai cuprinzătoare aşezări laolaltă a zadiei, element vestimentar feminin ţinând de costumul tradiţional, tot mai puţin purtat. Astăzi, aproape că nu se mai ţes zadii în zona noastră şi ceea ce este expus la „ART Galeria” a dobândit admiraţia privitorilor, trecând uşor în categoria artei.
Diversitatea motivelor care ornamentează piesele, coloritul, faptul de a fi atâtea la un loc, dau o notă de fabulos expoziţiei, care trebuie văzută pentru valoarea ei, dar şi pentru conştientizarea trecerii lucrurilor dintr-o categorie în alta, prin pierderea utilităţii practice.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet