Deputatul Gheorghe Roman a continuat, săptămâna trecută, războiul cu primarul Mediaşului Teodor Neamţu, însă şi-a extins criticile şi asupra viceprimarului George Petrescu.
Astfel, în timp ce edilul-şef a intrat în colimatorul parlamentarului sibian pe considerentul că nu a făcut public modul de gestionare a celor 1000 de miliarde lei vechi (100 milioane RON!) reprezentând bugetul pe anul trecut, viceprimarul a fost acuzat că nu se implică împreună cu liberalii din ministerul transporturilor în problema centurii ocolitoare şi a DN 14.
Conferinţa săptămânală de presă de la Primăria Mediaş s-a transformat, în acest fel în răspunsuri la “interpelările” deputatului.
“De când face parte din comisia pentru diaspora, deputatul Gheorghe Roman se pare că a devenit total străin de problemele Mediaşului. Pe site-ul primăriei Mediaş există un raport detaliat al primarului, întins pe mai mult de 300 file, legat inclusiv de exerciţiul bugetar pe anul trecut. Îl rog ca după ce îl consultă să ne spună la rândul său ce anume a făcut pentru medieşeni în săptămâna care a trecut, pentru că eu unul am sesizat că, de la depunerea jurământului nu are decât o singură intervenţie în parlament”, a precizat Neamtu.
La rândul său, viceprimarul George Petrescu a adus la cunoştiinţa opiniei publice faptul că “împreună cu liberalii din guvern am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a debloca problema DN 14, respectiv a centurii ocolitoare, însă din păcate CNADR se află la social-democratul George Şova”.
Reprezentanţii executivului din Mediaş au mai anunţat cu acelaşi prilej că din cauza nerespectării regulamentului de spargere şi executare a lucrărilor pe drumurile oraşului, au fost aplicate cinci amenzi firmelor care nu s-au conformat, iar alţi 14 constructori au primit avertismente.
În aceeaşi ordine de idei, s-a m