Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I-au dat foc, părinţii şi fraţii săi au murit arşi, el a scăpat printr-o minune

Publicat in Jurnalul, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Braţele şi abdomenul i-au fost atinse de vâlvătaie dar a fost salvat de un soldat pentru că era un copilandru

Un corp ca un cărbune stins. A trecut la propriu prin focurile Iadului Transnistriei. A rămas în viaţă doar pentru că era un băieţandru. Acum are 89 de ani. Ochii îi sticlesc ca un tăciune. Părul pare doar o vâlvătaie domolită, iar mustaţa, un smoc de paie oprit de la pârlire. Moş Istrate Stănescu, din Lunca Cetăţuiei, vine regulat la Catedrala Mitropolitană din Iaşi pentru a aduce mulţumiri Domnului că s-a născut a doua oară. Doar El a făcut să supravieţuiască şi l-a ajutat ulterior în viaţă, pentru că a trăit singur. Mama, tata şi fraţii săi au pierit împuşcaţi sau arşi. Din anii războiului, când era un copilandru a trebuit să ducă dorul celor dragi neavând pe nimeni căruia să i se plângă, ori să-l ajute. A fost singur pe lume ca personajul lui Hector Malot. Nu a fost uşor să-şi aibă de grijă aproape toată viaţa, de la o vârstă fragedă. Toate rudele i-au dispărut în timpul Holocaustului. Toţi cei din şatra sa şi alte mii au fost forţaţi să ia drumul Bugului. A făcut parte din coloanele de romi deportaţi de Mareşalul Antonescu în Transnistria. Când îşi aminteşte, îl apucă plânsul. Nu se mai poate stăpâni. E o suferinţă interioară ce porneşte din subconştient, o rană ce n-a putut fi închisă. Să-ţi vezi familia decimată cum piere în foc, ca într-un iad - unul real, creat pe lumea aceasta de oameni cu inimă şi suflet, este ceva de necrezut! De fiecare sărbătoare importantă vine la Mitropolie. Aşa bătrân cum e, clătinându-se, pleacă încărcat cu recipiente pline cu agheazmă. Cu buzunarele burduşite de anafură, mir şi bună credinţă.

Stăm de vorbă într-un colţ al curţii. Ne mângâie tropotele clopotului şi căldura rugăciunii. E Sfânta Liturghie. Bărbatul îşi trage flaneaua din pantaloni ridicând-o până se vede o plagă închisă sub piept. Urmele

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 5 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 6 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 9 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 11 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 9 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 3 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 6 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°