Generalul în rezervă Mircea Chelaru a declarat miercuri, la ieşirea din sediul DNA, că în opinia sa a procedat corect atunci când a cumpărat locuinţa de serviciu, arătând că MApN avea la dispoziţie organisme specializate care îl puteau "trage de mânecă" dacă existau nereguli.
Chelaru s-a prezentat miercuri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), unde procurorii militari i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile ce i se aduc în dosarul în care este cercetat alături de alţi generali, de fostul ministru al Apărării Cornel Dobriţoiu şi de alte persoane cu funcţii de conducere în MApN.
La ieşirea din sediul Direcţiei, Mircea Chelaru a arătat că anchetatorii i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, respectiv "faptul că am cumpărat o locuinţă fără a fi respectate normele legale în vigoare", şi a spus că va reveni la DNA împreună cu un avocat, pentru a da declaraţii.
Întrebat de contextul în care a cumpărat casa, Chelaru a precizat că a locuit foarte mulţi ani, împreună cu soţia sa şi cei trei copii, într-un apartament de două camere de aproximativ 50 de metri pătraţi. El a mai arătat că, după ce unul dintre copii săi a împlinit 21 de ani, a hotărât să-i lase acestuia apartamentul şi că abia ulterior a decis să cumpere casa de la MApN.
Chelaru a arătat că existau organisme abilitate în Ministerul Apărării care îl puteau atenţiona dacă existau nereguli privind modul de semnare şi întocmire a contractului de cumpărare a locuinţei. El a mai precizat că nu i-a cunoscut pe cei care s-au ocupat de întocmirea documentaţiei în acest caz şi că nu ar fi apelat la aceştia dacă i-ar fi cunoscut.
În acelaşi dosar, s-au prezentat la DNA, miercuri, generalii Sergiu Medar şi Gheorghe Rotaru, care au fost citaţi pentru a li se aduce la cunoştinţă acuzaţiile, procurorii punându-le în vedere că pot da declaraţii.
Tot miercuri a fost la DNA şi generalul Constant