Nu mi-au plăcut niciodată excesele. Oriunde şi oricum, am considerat că ele agravează în loc să aplaneze, dezbină în loc să adune, creează mai multe probleme decât rezolvă. Indiferent de natura lor (gesturi, reacţii, discursuri), lejeritatea propagării şi încurajării lor în spaţiul public anulează dezbaterea raţională obligatorie.

În politică, felul acesta de a gândi lucrurile nu e întotdeauna cel mai “avantajos”. Un anume echilibru în abordarea problemelor şi refuzul de a trata întotdeauna orice subiect pe tonuri tăioase oferă unora, cumva, din păcate, motivaţia pentru a acuza, pentru a construi în spatiul public imaginea existenţei unor înţelegeri ascunse, pentru a manipula opinia publică şi a anunţa, asemenea falsilor “profeţi” lucrurile cumplite ce or să vină.

Trecând de la preambulul vag de mai sus la realitatea autohtonă, am avut zilele trecute tabloul perfect al unui tip de abordare publică în raport cu o situaţie concretă: numirea procurorilor. Subiect delicat, fără îndoială, cu implicaţii majore în toate sferele de activitate, cu un context controversat şi, în fine, cu o ploaie de sentinţe la adresa unei persoane, Primul ministru Victor Ponta, care şi-a asumat responsabilitatea deblocării unui sistem de interimat continuu şi perfid.

Ce a făcut ministrul interimar al Justiţiei, Victor Ponta? A înaintat o serie de nominalizări care, de neimaginat pentru unii! nu au făcut şi nu fac parte din sfere sau cercuri apropiate PSD/USL, asumân-du-şi în mod conştient riscuri de imagine personală pentru interesul comun al unui semnal credibil pe plan internaţional. Primul pas a fost făcut, rămâne ca persoanele nominalizate să dovedească că sunt dincolo de disputele politice. Numai aşa vom avea o şansă reală pentru proiectul de modernizare al statului. Nu sunt cuvinte mari aruncate la întâmplare, ci esenţa unui demers matur, adaptat contextului. Spunea ci