Aproximativ 263.000 de persoane au mers anul trecut în pelerinaje religioase în ţară, cifre mai mici cu 6% comparativ cu 2011, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate de mediafax.ro. Sursa: LIBERTATEA
Din numărul total, 3.300 de persoane au fost în pelerinaj şi au înnoptat în zona litoralului, 63.000 în staţiunile montane, aproape 400 în staţiuni balneoclimaterice, 17.000 au mers în circuite şi în jur de 180.000 de pelerini au ajuns în alte zone din ţară.
Părintele Contantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, spune că zonele care atrag cei mai mulţi pelerini sunt nordul Moldovei, mănăstirile din jurul Neamţului, Maramureşul şi Valcea. Pelerini atrage de asemenea şi Bucureştiul, dar şi mănăstirile din jurul capitalei, printre care Cernica, Pasărea sau Snagov.
Cei mai mulţi pelerini (242.000), stau în zona în care au ajuns între una şi trei nopţi, circa 17.000 stau 4-7 nopţi şi doar 3.000 rămân mai mult de opt nopţi.
Cei mai mulţi pelerini merg la mănăstirile din ţară cu prilejul marilor sărbători religioase, cum ar fi Cuvioasa Parascheva (în octormbrie, la Iaşi), Sfântul Dumitru (octombrie, Bucureşti), Adormirea Maicii Domnului (august), dar şi Învierea şi Naşterea Domnului.