Cu numirea necontroversatăa lui Robert Cazanciuc la Ministerul Justiţiei, unde misiunea sa e să fie ”proxi” pentru Victor Ponta şi atît, se încheie o etapă a anticorupţiei noastre, cea din perioada Macovei-Morar. Moment potrivit ca să o înţelegem mai bine şi să reflectăm mai ales la ce vine după. Asemenea reflecţie nu are de a face cu sentimentele, ci e o analiză raţională. Văzînd supriza diverşilor editori TV care mă invitau săptămîna trecută să spun că susţin înţelegerea Ponta-Băsescu (o susţin) ca apoi să descopere cam surprinşi că postasem textul cu mulţumiri pentru Daniel Morar a trebuit să explic finalmente la Radio România că datorăm mulţumiri unor oameni ca Morar sau Macovei pentru ce au făcut ca personaje apolitice, ce au făcut ca oameni politici neputînd anula restul. Nu e nici o contradicţie între a aduce lui Morar mulţumirile care i se cuvin pentru efortul şi sacrifiicile pe care le-a făcut, considerînd în acelaşi timp că această etapă nu mai putea dura. Dar să o luăm mai sistematic.

Calitatea principală a anticorupţiei Macovei-Morar a fost eficienţa actului de investigaţie. S-au pornit un număr fără precedent de investigaţii care au fost duse la bun sfîrşit. Aşa cum le place adversarilor Codruţei Kovesi să sublinieze, ea a închis dosarele conflictelor de interese ale parlamentarilor, iar el le-a redeschis cînd a venit trecător a Parchetul General. Aceste rezultate pozitive sînt indiscutabile, şi achitarea singulară a lui Paul Păcuraru e departe de a dovedi că DNA a făcut cuiva dosare politice. Să fim serioşi, am citit toţi stenogramele Păcuraru, alea în care un baron local era rugat prin reciprocitate să dea ceva copilului lui PP, şi ar fi trebuit condamnat pentru ele. Că era o găinărie, de acord, dar să susţii cum fac diverşi că de la Voicu la Apostu totul a fost făcătură pentru că Păcuraru a înduioşat pe judecători cu nimicnicia lui e jenant.