La mai bine de 20 de ani de democraţie, aleasă ţară europeană, cu statut de membru cu drepturi egale, parcurgînd un drum care ar fi putut duce mult mai departe, România nu are, încă, o stabilitate reală, suferind de o criză identitară profundă, o criză pe care se brodează lipsa de perspective, neimplicarea şi, de cele mai multe ori, renunţarea la viitor. Debusolaţi de prea multe tranziţii şi reforme, deziluzionaţi de un prezent care pare că le anulează orice şansă la viitor, românii devin din ce în ce mai individualişti, se delimitează unul de celălalt, ajung să trăiască în turnuri de fildeş, ignorînd posibilităţile de implicare. Neîncrederea şi blazarea au dus, în timp, la o realitate în care proverbiala căruţă trasă în mai multe direcţii apare din ce în ce mai mult ca simbol al ţării în care trăim. Care este soluţia şi cine sînt cei care doresc să ne reînveţe viitorul?
Ce înseamnă dezvoltarea comunitară?
DE ACELASI AUTOR Cine şi ce ne mai învaţă? Lecturi din subterană De la şnur la glamour Un (alt)fel de educaţie Cînd i-am contactat pe cei de la World Vision, propunîndu-le un interviu despre activitatea lor, am simţit, în spatele căldurii cu care m-au primit, o uşoară surprindere: „Cum se face – m-au întrebat – că am ajuns să scriu despre ei?“ „Sînteţi – am răspuns – una dintre cele mai importante organizaţii din România şi una dintre cele mai vechi, chiar dacă, în ciuda programelor naţionale impresionante pe care le derulează, nu caută neapărat şi vizibilitatea publică.“
„Fondurile de care dispunem – mi-a mărturisit atunci Cătălin Andrew Popa, directorul naţional al World Vision România – sînt îndreptate, în primul rînd, spre proiectele pe care le desfăşurăm, nu pentru publicitate.“
Chapeau – m-am gîndit, mai ales că despre World Vision puţină lume ştie că a fost printre cele cîteva asociaţii umanitare care au venit în România înainte