Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baruri europene: Three Lions Pub, Varna

Publicat in Catavencii, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Aud de pe la unii și alții cum că aș face ”propagandă” în cadrul rubricii, pentru niște bombe dubioase ”de care n-a auzit nimeni”. Ultima parte mi se pare un compliment de care sunt foarte mândru: dacă am reușit să scriu despre locuri încă necălcate de turistul român, atunci într-adevăr mi-am făcut treaba! Pe de altă parte, cei care mă ceartă nu sunt turiști veritabili, oameni care pleacă să descopere necunoscutul, ci snobi pseudo-turiști, care merg să ”bifeze” tot ce-i plictisitor pe lume și apoi să se-ntoarcă acasă c-o cărămidă de poze, cu care să-și chinuie cunoscuții (nu știu cum se face, eu sunt mereu ”cunoscuții” ăștia!). De exemplu, o individă, prietenă de-a nevesti-mii, a venit de la Moscova și m-a tocat la cap cu vizita ei la galeriile Tretiakov. I-am zis c-am trecut și eu prin Moscova, dar că m-a durut în coate de galerii și m-am dus ață la cârciumă, la Kitaysky Lyotchik, să mă fac tanc cu studenții și cu fetele; s-a uitat la mine ca la un nebun. În concluzie, nu pentru oameni ca ea scriu rubrica asta, ci pentru oameni ca mine. Și ca tine. Apropo de oameni ca mine și ca tine: ăștia sunt bulgarii. Dacă n-ar fi limba și alfabetul, nici să mă pici cu ceară n-aș putea să fac diferența între Bulgaria și România (cel puțin la oraș, că la țară e mai simplu: pe la ei nu prea sunt sate). Până și accentul englezei e același în cele două țări, de aia n-o să ai nici cea mai mică problemă să te înțelegi cu oricine. Numai să eviți subiectul ”fotbal”. Cobor din tren în Varna, mă scutur de lene și pornesc să cunosc orașul. Cel mai bine se face treaba asta când ai un localnic cu tine, c-altfel caști gura aiurea și nimic nu pricepi. Dar de unde să-l scoți pe localnic? Păi, de la cârciumă, că acolo se adună oamenii cu timp liber, când restul lumii e la serviciu. Am amușinat, deci, prin fața gării (nu-mi convenea orice birt de drojdieri), până am dat de Three Lions Pu

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 51 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 27 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°