A fost stabilită identitatea tuturor celor trei persoane care şi-au pierdut viaţa în urma seriei de explozii, ce a însângerat luni după-amiază maratonul tradiţional din Boston, transmite miercuri Fox News.
Două explozii s-au produs la un interval de 12 secunde la linia de sosire a maratonului internaţional. Numărul persoanelor rănite a ajuns la 183, dintre care 23 se află în stare critică, potrivit unui nou bilanţ oficial, scrie Agerpres.
În urma carnagiului, calificat de autorităţile americane ca 'atentat terorist', şi-au pierdut viaţa Martin Richard, un băieţel de 8 ani din Boston, Krystle Campbell (29 de ani) din oraşul Medford şi un absolvent al Universităţii din Boston, al cărui nume nu a fost făcut public.
Moartea băiatului în vârstă de opt ani, Martin Richard, ucis după ce şi-a îmbrăţişat tatăl care tocmai trecuse linia de sosire a maratonului din Boston, luni, a emoţionat americanii.
"Am ieşit luni seara şi m-am întâlnit cu pompierii pe care îi cunoşteam. Mi-au spus că printre cei trei morţi se află un băieţel în vârstă de opt ani, originar din Dorchester, care tocmai îşi îmbrăţişase tatăl care trecuse linia de sosire", a mărturisit editorialistul de la cotidianul Boston Globe, Kevin Cullen, potrivit Mediafax.
"Tatăl s-a îndepărtat şi băiatul s-a întors pe marginea drumului pentru a se întâlni cu mama şi sora sa mai mică. Bomba a explodat în acel moment. Băiatul a fost ucis, sora lui şi-a pierdut un picior, iar mama lor a fost grav rănită", a povestit Kevin Cullen.
Într-un scurt comunicat, tatăl lui Martin, Bill Richard, a declarat: "Fiul meu iubit a murit din cauza rănilor provocate de atentatul din Boston".
"Soţia şi fiica mea au răni grave", a adăugat el. "Mulţumim familiei şi prietenilor, celor care ne cunosc şi celor pe care nu i-am întâlnit niciodată, pentru gândurile şi rugăciunile lor".
Ca o ironie c