Comunitatea Elenă din Municipiul Tulcea (CEMT), prin preşedintele său, Ecaterina Gheorghe Stathopoulou, mulţumeşte elevilor care au participat la Olimpiada Naţională de Neogreacă, dar este nemulţumită de conduita conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean.
„La Olimpiada Naţională de Neogreacă, desfăşurată în perioada 5 – 7 aprilie a.c. la Bârlad, la Colegiul Naţional «Gheorghe Roşca Codreanu», au participat trei copii, cărora ţin să le mulţumesc! Este vorba de Andrada Mihaela Jecu, Mădălina Panaitache (fiecare a obţinut Menţiune specială) şi Andreas Ştefan Ciobanu. Mulţumesc, totodată, cadrelor didactice din Grecia, care predau în cadrul comunităţii noastre, şi nu în ultimul rând doamnei inspector – profesor Nadea Casian, care este întotdeauna alături noi şi ne sprijină în activităţile şcolare pe linie de minorităţi.
Cu toate acestea, copiii noştri nu au avut însoţitor din partea comunităţii noastre, fiindu-ne refuzat însoţitorul propus, pe motiv că nu este cadru didactic. E bine de ştiut că în mijlocul de transport pus la dispoziţie de Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea se aflau şi doi preşedinţi ai filialelor Uniunii Elene din România, respectiv Sulina şi Tulcea.
Cine doreşte să discrediteze etnia elenă, comunitatea noastră şi pe preşedinte? Cine îşi arogă meritele copiilor noştri?”, se întreabă la final preşedintele Ecaterina Gheorghe Stathopoulou.
CEMT este o comunitate independentă, activă, neafiliată la Uniunea Elenă din România (UER).
Comunitatea Elenă din Municipiul Tulcea (CEMT), prin preşedintele său, Ecaterina Gheorghe Stathopoulou, mulţumeşte elevilor care au participat la Olimpiada Naţională de Neogreacă, dar este nemulţumită de conduita conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean.
„La Olimpiada Naţională de Neogreacă, desfăşurată în perioada 5 – 7 aprilie a.c. la Bârlad, la Colegiul Naţional «Gheorghe Roşca Codrea