Preluarea, ca mandatar, a unei afaceri, a reprezentat culmea capitalismului în societatea socialistă multilateral dezvoltată. În afară de bani, cei care s-au încumetat pe un asemenea drum privat, au dobândit și sentimentul că au bătut un cui la sicriul regimului comunist

Ne scrie doamna Rozalia Artene din Bucureşti, „născută, crescută şi, spune domnia sa, aproape decedată la Şosea, în apropierea Herăstrăului”. Deşi doamna Artene pare a fi o enciclopedie vie a zonei, se pare că, cel mai mult, a impresionat- o amintirea unui frizer, lângă dugheana căruia ar fi locuit zeci de ani.

„Despre Stelatos umblau multe poveşti în cartier. Era un grec frumuşel şi tânăr care şi-a părăsit ţara natală, se spune, pentru o frumoasă româncuţă. Din păcate pentru tânărul şi, cu siguranţă, focosul amorez, odată ajunşi în ţară, sentimentul înfiripat lângă Acropole a început să se răcească pe zi ce trecea. Ori Stelatos se adapta mai greu la viaţa de pe malurile Dâmboviţei, ori frumoasa lui iubită şi-a dat seama că, pe lângă viaţa boemă, mai trebuie sau la bancă, pe post de economii. Ceea ce, deocamdată, nu era cazul. Cert este că relaţia lor s-a stricat, ruptura venind în mod firesc, la fel ca şi jurămintele de iubire rostite pe malul Mării Egee”.

Aer de capitalism

Fiind prea orgolios să se întoarcă aşa în ţara lui, Stelatos a hotărât să rămână în România. Dar nu ştia să facă nimic. Şi atunci şi-a adus aminte că, în copilărie, îşi bărbierea bunicul mai bine decât oricare alt frizer. Şi s-a hotărât să-şi deschidă propria afacere într-o zonă bună a Bucureştiului. „Se spune că a început cu un brici, o pereche de foarfece şi un bol din argint, în care făcea spuma pentru bărbierit. Şandramaua lui nu se deosebea cu nimic de o alta de la periferia oraşului, era o … plombă la un imobil existent, dar avea ceva cu totul deosebit: pe Stelatos, devenit între timp Stelică, şi felul